Investiție majoră a lui Călin Muscă, proprietarul Porkprod: 10 milioane de euro într-un nou spațiu de producție!





„Investim 10 milioane de euro într-o capacitate de sacrificare, un spaţiu de tranşare, o fabrică de mezeluri, o linie integrată, complet nouă. Avem trei ferme de porci, la Iratoşu, Macea şi Olari, unde producem anual 85.000 de porci. La Macea avem abator, dar am atins limita maximă a capacităţii de producţie, de aceea investim în extindere“, a spus Călin Muscă pentru zf.ro. El a adăugat că noul spaţiu va avea o capacitate de abatorizare de 1.000 de capete/zi, iar în mai va fi pus în funcţiune. Acesta este cel mai mare proiect de investiţii al companiei Porkprod, de la înfiinţare – 2006 – până în prezent.
În 2018, compania Porkprod a înregistrat o cifră de afaceri de 21,7 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de anul anterior, şi un profit net de 1 milion de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Explicație foto: Călin Muscă, împreună cu tatăl săum, mult mai cunoscutul Dimitrie Muscă (Foto: Agrointel)
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.