Vizită de grad înalt la Tribunalul Arad. Schimb de experiență cu judecători din alte țări





Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Astăzi, Tribunalul Arad a avut plăcerea de a primi vizita unui grup de 8 judecători, aflaţi într-un stagiu de schimb de experienţă de două săptămâni în România, în cadrul programului EJTN/REFJ (Reţeaua Europeană de Formare Judiciară), respectiv, 4 judecători din Germania, 2 judecători din Estonia, un judecător din Finlanda şi un judecător din Olanda, însoţiţi de domnul judecător Ştefan Ioan Lucaciuc, din cadrul Curţii de Apel Timişoara.
Scopul vizitei a fost acela de a cunoaşte modul de funcţionare a sistemului judiciar din România, precum şi activitatea instanţelor arădene, fiindu-le prezentată şi aplicaţia dosarul electronic, dezvoltată de specialiştii IT din cadrul Tribunalului Arad, care permite vizualizarea dosarului electronic, precum şi expedierea actelor de procedură în format electronic.
În prima săptămână din cadrul acestui stagiu de schimb de experienţă, domnii judecători s-au aflat în Municipiul Bucureşti, unde au vizitat instanţele bucureştene, iar acum se află în Municipiul Timişoara, timp de o săptămână, unde au vizitat instanţele din judeţul Timiş, precum şi Centrul Educativ Buziaş.
Lansat la iniţiativa Parlamentului European, programul de schimb de experienţă este finanţat de către Comisia Europeană, obiectivul principal fiind acela de a spori cunoştinţele practice ale magistraţilor europeni cu privire la alte sisteme judiciare din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)