Se lucrează în draci la vămi, dar evitați Nădlac! Poliția de Frontieră e la turație maximă





A fost și încă este nebunie la punctele de trecere a frontierei în și din țară, imaginile cu autoturisme și camioane care stau în coloană împânzind rețelele de socializare. Unii utilizatori îndeamnă evitarea totală a trecerii pe teritoriul Ungariei pe la vama Nădlac și îi îndeamnă pe șoferi să treacă pe la Turnu, chiar dacă acolo vameșii unguri sunt puțin mai exigenți. Am luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră și ne-a spus că demult nu s-au mai confruntat cu o asemenea situație, dar că se lucrează la turație maximă. Blocajul s-ar datora restricțiilor recente de pe teritoriul Ungariei care a dus la comasarea unui mare umăr de mașini, crescând astfel volumul de lucru, având în vedere că autoritățile maghiare verifică și dacă sunt camioane care au amenzi neplătite pe teritoriul Ungariei. Din nefericire, se pare că unele automarfare au ajuns să blocheze și celelalte benzi, forțându-i pe șoferii mașinilor mai mici să aștepte la fel de mult ca și ei.
„La Vama Nădlac II se lucrează în draci! Lucrăm împreună cu partea maghiară și doar în ultimele 24 de ore au trecut peste 1700 de automarfare. Blocajul acesta care s-a creat a fost din cauza părții maghiare care nu au lucrat datorită sărbătorilor legale care se țin. La noi controlul e de două , trei minute per camion, dar pe partea ungurească ține mai mult deoarece fac verificări suplimentare fiecărui camion pentru a vedea dacă acestea au amenzi neplătite pe teritoriul Ungariei S-au luat măsuri, s-a suplimentat personalul, dar mai mult decât permite infrastructura punctului de trecere nu se poate. Se lucrează, iar timpii de așteptare vor scădea. Ne-au contactat și șoferii că le expiră avizele, dar i-am liniștit pe toți că vor trece, deoarece este o situație de excepție și vor reuși să treacă chiar dacă le-au expirat avizele”.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este