Jurnalul familiei -escu, la Cinema Arta





„Jurnalul familiei -escu”, filmul regizat de Șerban Georgescu, vine pe marele ecran la Arad, la Cinema Arta, sâmbătă, 2 noiembrie, la ora 19. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
„Jurnalul familiei -escu” a avut premiera mondială la Festivalului Internațional de Film Transilvania, parcursul documentarului a continuat cu proiecții în cadru Festivalul Filmului European, Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov, Arkadia Shortfest, iar în luna octombrie, la Astra Film Festival.
Sinopsis:
„Jurnalul familiei -escu” este, de fapt, povestea milioanelor de români care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii: fix aşa cum stau lucrurile într-o mare familie. O călătorie în spaţiu şi timp, în care familia e puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar ne-au şi dezbinat în toți acești ani.
Prin definirea câtorva „elemente”, precum: limba, naționalitatea, religia, mâncarea, sportul, politica, războiul, agricultura, șantierele, tradițiile, muzica sau moda, filmul conturează un portret al felului în care cele enumerate mai sus ne-au influenţat şi modelat familia.
În tot acest demers, regizorul caută răspunsurile împreună cu Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniță, Stelian Tănase, Theodor Paleologu, Vintilă Mihăilescu și este ajutat de arhive personale de la zeci și zeci de oameni.
Comentariile portalului
Voua vi se pare normal sa gasesti casti de copiat pe olx? E plin de anunturi. Unde e Politia? Am raportat un anunt la olx si mi s-a spus ca (...)
Am citit, dar spre deosebire de tine, absolventă de Slavici🤣, am și priceput. Deși pot părea charismatici și adaptați social, psihopații au dificultăți majore în (...)
Pentru a depune dosarul, candidații au trebui să îndeplinească anumite criterii legate de experiență, pregătire etc, prevăzute și analizate de AMEPIP. După cum am spus și în (...)