Un arădean de 39 de ani a murit în Delta Dunării! A căzut din barca în care se afla alături de doi prieteni și a fost tăiat de elice
Cei trei bărbaţi au plecat la pescuit duminică dimineaţă, în jurul orei 5. Potrivit tulceanoastra.ro, unul dintre pescari s-ar fi ridicat în picioare în barcă, ambarcaţiunea s-a înclinat, iar cei trei pescari au căzut în apă. Unul dintre bărbaţi a căzut exact sub ambarcaţiune şi a fost tăiat pe burtă de elice. A fost scos din apă şi dus la mal, unde un echipaj de ambulanţă cu medic a aplicat protocolul de resuscitare. Din nefericire, pentru arădeanul de 39 de ani nu s-a mai putut face nimic.
„În această dimineaţă, trei bărbaţi din judeţul Arad, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune către o zonă de pescuit, aceasta s-ar fi înclinat, iar bărbaţii ar fi căzut în apă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea.
Poliţia a deschis dosar penal penru omor din culpă.
Se pare că tragedia a avut la bază mai multe nerespectări ale legii, care, cumulate, au dus la producerea accidentului. Conform unor surse din zonă, se pare că cei aflați în barcă petrecuseră până în jurul orei 5 dimineaţa, când au considerat ei că ar fi momentul propice să plece la pescuit.
Sursele spun că cei din barcă s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi erau zgomotoşi, iar barca se deplasa destul de rapid.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)