Orice probleme ai cu poliția din Arad, te rezolvă „Cosmin”!





Normalul din Arad, acela puțin care a mai rămas, a fost efectiv călcat, scuipat și terfelit de conducătorul unui Merțan alb cu numerele AR 13 DIM, astăzi, după ce preț de minute bune se tot făcea că își caută documentele pe care agenții de la rutieră i le-au cerut. Acest șofer a considerat că lumea se mișca mult prea încet pentru el pe Calea Voinicilor și a hotărât că Merțanu’ lui poate foarte frumos să o ia pe liniile de tramvai, mergând pe contrasens.
Că e operat, că îl doare șoldul, că se grăbea acasă, că e o urgență… Ok, am înțeles scuzele acestea pe care i le tot îndruga agentului care se chinuia de minute bune să îi vadă documentele. Drept este că se putea vedea o cârjă lângă el pe scaunul din dreapta. În clipul postat pe facebook se vede cum agentul de la rutieră așteaptă minute bune după șofer să se conformeze legii și să îi prezintele actele și documentele mașinii. Deoarece legea îi cere asta, nu a avut agentul o mică dorință neîndeplinită de azi dimineață… În schimb ce se aude pe video este absolut grețos. În loc ca șoferul să predea documentele și să îi explice situația agentului (lucru care poate l-ar fi scăpat de amendă și toate cele, deoarece nu credem că nu ar fi înțeles situația) ce face șoferul? Pune mâna pe telefon și îl sună pe Cosmin: „Auzi? Uite, e aici un coleg de-al tău și m-a oprit că m-am băgat și eu puțin pe contrasens, că mă grăbeam acasă…”.
Cum să faci așa? Adică, ai făcut o prostie mai mare ca tine și tu continui în prostia ta, nu prezinți documentele așa cum îți cere legea, te pui pe tine și pe ceilalți participanți în trafic în pericol și toate acestea culminează cu o aroganță insistentă.
Poate spuneți că agentul a fost prea indulgent. Poate nu cunoaștem noi ce spune legea să faci în situațiile astea, însă suntem siguri că oricât de mult ar fi fost legea de partea lui, „Cosmin” ar fi rezolvat să ajungă să păzească avioanele ce pleacă de pe Aeroportul Arad.
Video-ul se găsește în grupul de Facebook AradTraffic, aici.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.