Începe noul an școlar! De la Revoluție și până astăzi, numărul elevilor a scăzut cu aproximativ 2 milioane
Peste 2,8 milioane de elevi și copii de grădiniță încep astăzi cursurile. Acest an școlar marchează, însă, un record negativ: este prima dată după 1990 când numărul elevilor scade sub trei milioane. În urmă cu 29 de ani, numărul total de elevi era de 4,8 milioane. Vă prezentăm toate cifrele referitoare la structura anului școlar 2019-2020.
Puțin peste 2.824.000 de elevi sunt așteptați să revină de luni în bănci. În acest an școlar, peste 215.000 de cadre didactice se vor afla la catedră. Potrivit datelor Ministerului Educației, sunt 6.293 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică și 11.171 de structuri arondate.
Durata noului an şcolar este 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre. Semestrul I începe pe 9 septembrie 2019 și se termină pe 20 decembrie 2019, iar semestrul al II-lea începe pe 13 ianuarie 2020 și se încheie pe 12 iunie 2020. Elevii claselor a XII-a vor termina cursurile mai devreme, mai exact pe 29 mai. Și elevii claselor a VIII-a vor termina anul școlar 2019-2020 mai devreme, pe 5 iunie 2020.
Citește mai multe despre noul an școlar și despre structura acestuia cu un singur click aici: Digi24.ro.
Comentariile portalului
Fain comentariu, și e bine că nu este de la un cititor, ci de la unul pus să comenteze. Aceste comentarii confirmă ceea ce știam: că e mai rău (...)
Dacă sunt mediocră, măcar sunt una asumată, cu nume și prenume, pe când dumneavoastră sunteți un laș care aduceți jigniri sub protecția anonimatului. Toate cele (...)
Medelwqnco, nu mai încerca să faci pe jurnalistul I teligent ca nu e cazul, ești mult sub unul mediocru. Legat de "halul" în care a ajuns Aradul, pai da, (...)