Adrian Wiener continuă ca lider al USR în Senat





Comunicat. Adrian Wiener, medic și senator al USR Arad, a fost reales în poziția de lider al grupului parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat.
Adrian Wiener, senator USR Arad: „Sunt onorat de încrederea acordată de colegii senatori ai USR și în același timp sunt conștient de responsabilitatea care îmi revine în aceste momente grele pentru România. O clasă politică iresponsabilă erodează de ani de zile fundamentele statului de drept, care trebuie astăzi reclădit, fără urmă de îndoială.
Una dintre cele mai profunde mutilări ale democrației reprezentative o reprezintă alegerea primarilor și președinților de consilii județene într-un singur tur de scrutin. Avem primari aleși cu 15-17%- 20% dintre cetățeni – oameni care decid în numele comunităților. Astfel s-au consolidat feude și clasa politică a devenit o castă.
Prioritatea legislativă Uniunii Salvați România pentru această sesiune parlamentară este revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Mă voi bate și ne vom bate pentru dreptul de a alege al românilor.
E momentul ca România să își recâștige încrederea; e momentul ca și clasa politică să asculte vocea societății civile și să își recâștige legitimitatea; e momentul să facem un recurs la substanța democrației și să reformăm Legea Electorală.”
Rolul liderului de grup parlamentar este de a reprezenta aleșii partidului în raport cu forurile de conducere, de a face propuneri pentru ocuparea unor poziții de conducere în structurile Parlamentului (comisii, birou permanent, etc.), participă la stabilirea ordinii de zi, prezintă amendamente, etc.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!