Trafic restricţionat pe strada „Fraţii Neumann”. Se lucrează la instalația de nocturnă a stadionului
Primăria Municipiului Arad informează că în zilele de 3 şi 4 septembrie 2019, între orele 8:00 şi 17:00, traficul va fi restricţionat pe strada Fraţii Neumann.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de această restricţie de circulaţie, însă ea este absolut necesară în vederea desfăşurării în condiţii de maximă siguranţă a lucrărilor de montare a reflectoarelor la instalaţia de nocturnă a Stadionului Municipal Francisc Neumann”, anunță Primăria Municipiului Arad într-un comunicat.
Comentariile portalului
Insanatosire grabnica !
S-a defectat din cauză că nu fost inaugurat!Tot grupul marii famiglii PDL-PSD,obligatoriu trebuiau să asiste la inaugurarea electorală a closetului.Placa din alamă, fanfara de la Ferneziu,nelipsita (...)
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)