Na, se întâmplă mai repede decât am crezut! (Vice) primarul Bibarț este „săpat” la temelie…





Două săptămâni și jumătate au trecut de când scriam de un lucru banal: liftul de pe pasarelă. De două săptămâni și jumătate așteptăm să vedem și noi acel lift funcțional, deoarece nouă ni s-a spus că ISCIR-ul va fi efectuat undeva „săptămâna viitoare” (n.red. săptămâna 12-16) și că vom fi chemați și noi să vedem că funcționează. Nu s-a întâmplat nici unul dintre aceste lucruri. A trecut și termenul de „săptămâna viitoare”, apoi, după un apel telefonic ni s-a spus că în două-trei zile. A trecut și acel termen. Adică suntem luați de tâmpiți.
Chiar încercăm să înțelegem care sunt motivele pentru care veniți la lucru, motivele pentru care vă tot „postați” pe la Primărie cu diverse personalități politice cu tag-ul „X se simte bine cu Y”. Vorbim cu voi, cu cei care ne tot promiteți/spuneți una alta, iar apoi ne lăsați cu ochii în soare. Ai spus un lucru, ține-te de el! Sau măcar nu ignorați purtătorul de cuvânt, deoarece nu pe noi, jurnaliștii, ne ignorați, ci pe cititorii noștri, votanții voștri. Suntem obișnuiți să fim lăsați cu „seen” pe Facebook, să nu ni se răspundă la telefoane, la cereri pe legea 544, dar suntem căliți și pregătiți în asta. Profesia noastră ne-a și ajutat să înțelegem de ce în unele cazuri nu primim un act de interes public, de ce suntem trimiși la „vânătoare” pe SEAP, sau atunci când nu ni se răspunde la telefon. Le știm, dar până nu avem dovada, nu o spunem, dar să știți că știm. Pe arădeni îi ignorați cu atâta nonșalanță.
Însă arădenii, acei oameni cărora le cerșiți votul la fiecare patru ani, nu înțeleg. Nu înțeleg de ce atâta delăsare, nepăsare și adoptarea crezului: „Lasă că merge și așa, vor uita ei până la urmă”.
Revenind la subiect. Liftul pentru care o persoană cu dizabilități, pentru a-l folosi, se pare că trebuie să completeze o cerere (care, nu știm, nu ni s-a spus, iar noi nu am mai întrebat pentru că ni se părea absolut penibil) nu funcționează nici acum. Cât timp poate dura efectuarea unui control ISCIR unui lift care nu a funcționat deloc, deci uzură ZERO? O săptămână, două, trei, o lună? Vă spunem sincer că aveam cât de cât așteptări de la o instituție cum e Primăria Arad, mai ales după plecarea Tutankamonului. Ce-i drept, nu prea mari, dar un nenorocit de ISCIR la un lift care zace de cinci ani? Atâta lucru nu ați reușit să faceți?
Sau, domnule nou primar, domnule Bibarț, cel care spuneți că mandatul dumneavoastră se bazează pe amabilitate, vă sapă cumva purtătoarea de cuvânt pe care v-a lăsat-o moștenire Gheorghe Falcă? Aa.., doar amabilitate, nu și promptitudine și respect, așa cum ați promis, domnule Bibarț, față de oricine intră în contact cu Primăria Arad? Bine că am înțeles…
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)