Teatrul Clasic „Ioan Slavici” își deschide porțile cu prilejul Nopții albe a instituțiilor de cultură





Orașul e în sărbătoare și la fel și Teatrul Clasic. „Zilele Aradului” sunt un bun prilej de reîntâlnire la ceas de… seară de vară, cu două dintre spectacolele îndrăgite din repertoriul teatrului arădean.
Astfel, în 23 august, cu prilejul Nopții albe a instituțiilor de cultură, în sala Trupei Marionete se va juca, începând cu ora 19:30, spectacolul „Jocuri magice” în regia lui Titus Jucov. Actorii Loredana Alexandrescu, Izabela Moș si Mircea Moș construiesc în fața celor mici o poveste despre prietenie, despre magia vieții, despre cum să descoperim frumosul și să ne bucurăm de el.
Două ore mai târziu, e vremea spectatorilor adulți să se bucure de teatru. La ora 21:30, pe scena sălii Studio a Teatrului „Ioan Slavici” Arad, actrițele Adriana Ghiniță, Dorina Darie Peter și Liliana Balica aduc în fața publicului unul dintre cele mai longevive și iubite spectacole arădene: „Totul despre femei” de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu.
„Piesa are o structura inedită, în cadrul căreia cinci povesti de viață – toate despre femei – alternează și interacționează. Trăim astfel o poveste despre două surori care au întrerupt orice legătură din cauza unui bărbat pe care amândouă l-au iubit, o istorie despre alte două femei extrem de apropiate până în momentul în care în relația lor intervine o criză, povestea unor secretare care lucrează la aceeași firma, cea a trei fetițe care merg împreună la aceeași grădiniță sau a trei bătrâne care sunt la același azil. E un spectacol cu umor, tandrețe și înțelepciune”, spun creatorii spectacolului.
Accesul la amândouă spectacolele este liber, în limita locurilor disponibile.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)