Ecaterina Andronescu. Această „minune cernobâlească” a României și declarațiile ei cre(ș)tine: „Eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină“





Trec zilele peste noi ca nisipul printre degete, iar în fiecare zi se lansează noi ipoteze în cazul de la Caracal, rețele de trafic de persoane, șefi de poliție, interlopi, afaceriști italieni etc. Facebook-ul, televizoarele și discuțiile de la masă ajung inevitabil să „atingă” și acest subiect. Unii vin cu argumente logice, alții vin… adică aia beau că la ce scot pe gură îți vine să îți tragi singur un pumn în plină figură și să părăsești discuția prin K.O. tehnic.
Sunt atâtea discuții lansate în spațiul virtual de cazul acesta încât citim cu lehamite când apare cunoscutul : „Bombă în cazul Caracal”, „Exploziv! Ce au aflat anchetatorii…” , „DIICOT a lansat NUCLEARA…” și alte, efectiv mizerii de genul acesta.
Dar se poate și mai rău de atât. Pe bune că se poate. Nici nu îți vine să crezi, dar se poate! Se poate să auzi o declarație de o cretinitate atât de pură, încât simți că un val de furie pune stăpânire pe tine și îți vine să urli.
Ecaterina Andronescu, dăcât Ministrul Educației, declara ieri la o televiziune, printre altele: „Eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină“.
Nu. Nu cred prostia asta. Nu se poate. Prima dată când am văzut știrea, îmi venise pe feed-ul facebook-ului de la un site mega dubios, așa că normal că am fost reticent să cred că o persoană care e ditamai Ministrul Educației poate scoate pe gură asemenea inepții. Până am dat search pe Google… Zece rezultate. Asta doar pe prima pagină. Toate confirmau declarația ei. Toate m-au pocnit în moalele capului. Cum? Dar oare cum a avut mintea să și spună asta? Înțeleg că eu sunt mai empatic din fire, dar cuvintele astea chiar m-au lovit.
Pe vremea aia prin Caracal, sau de unde sunteți că nici nu am mai căutat lucrul ăsta, se circula cu căruța. Deci și dacă ați fi vrut să vă urcați în mașina unui străin nu ați fi putut, deoarece v-ați fi aflat în imposibilitate tehnică.
Ești NUCLEARĂ, doamnă! EXPLOZIVĂ ca o BOMBĂ! De prostie, nu de altceva.
Dar de ce oare nu spune că elevii din mediul rural sunt cărați ca niște vreascuri la școală în microbuze de pe care cade tabla, de ce nu spune că alții mii de copii se duc pe jos la școală, fie soare fie ger pentru a beneficia de un drept garantat?!
Doamnă Ecaterina, avem câteva propuneri pentru dumneavoastră:
- În Parcul Cișmigiu există un arbore care se chinuie să producă oxigen pentru dumneavoastră. Mergeți de urgență și cereți-vă scuze de la el. Lucrează degeaba.
- Vorbiți în continuare. Poate cândva, veți spune ceva inteligent
- Să dați și altora rețeta. Nu știm ce mai exact vă face atât de „insensibilă”, dar funcționează perfect
- Mergeți, vă rugăm, și jucați-vă pe autostradă de la București la Iași. Poate vine un cunoscut și vă ia la ocazie
- Vă rugăm să închideți gura când vorbiți cu noi
- Nu vă mai urcați în avioane. Nimeni nu îl cunoaște pe pilot
- Mergeți până la „Veo”. Vă cedează premiul de „Proasta Pământului”
- Știm că dumneavoastră nu sunteți „Proasta nimănui”. Insistați. Poate cineva vă va adopta
- Schimbați-vă bateriile la creier. S-au epuizat
- Propuneți o lege ca fiecare motocicletă să aibă o scrumieră. Cam atât de utilă sunteți…
Acest text este un pamflet, declarațiile însă, nu. Tratați-le ca atare!
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)