marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Șase personalități arădene vor primi Diploma de Excelență pentru merite profesionale remarcabile! Municipiul Arad le va acorda în ședința solemnă organizată în cadrul „Zilelor Aradului”

    de Alin Olteanu | 21 iulie 2019, 10:27 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Comunicat. Având în vedere inițiativa consilierilor locali: Ionel Bulbuc, Mariana Cismașiu, Laura Andreș, Gheorghe Otto Furău, Antoanela Luciana Naaji, Adina-Liana Dumitrean, Anca-Patricia Stoenescu exprimată prin Referatul de Aprobare înregistrat cu nr. 57014/19.06.2019,

    Analizând Raportul serviciului de specialitate din partea Centrului Municipal de Cultură Arad, înregistrat cu nr. 4938/18.07.2019,

    Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 220/2006, privind instituirea și acordarea unor titluri și distincții personalităților cu merite deosebite, cu modificările și completările ulterioare, republicată,

    Analizând Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

    HOTĂRĂȘTE :

     Art. 1. Se conferă TITLUL DE EXCELENȚĂ pentru merite profesionale remarcabile, precum și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad, următoarelor personalități:

    • În domeniul ARTEI DRAMATICE domnului Cristian Ban – regizor
    • În domeniul EDUCAȚIEI: domnului prof. Marius Țiu și domnului prof. Radu Bereteu – pentru rezultate remarcabile în activitatea didactică;
    • În domeniul ARTELOR PLASTICE: Anamaria Șerban – pentru activitatea artistică prodigioasă în domeniul artelor plastice.
    • În domeniul MUZICAL: Mario Florescu – pentru activitatea muzicală remarcabilă și preocupările de promovare a culturii locale.
    • În domeniul SPORTULUI: Adrian Lucaci –pentru activitatea sportivă marcantă și contribuția adusă la dezvoltarea fotbalului arădean

    CRISTIAN BAN este arădean, a absolvit regie în 2008 la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj-Napoca. În 2007 a beneficiat de Bursa “Leonardo da Vinci” la compania de teatru ArtScenico – Dortmund, Germania. Iar în 2015/2016 este selecționat în programul CEC ArtsLink Fellows și devine regizor rezident la teatrul 7Stages din Atlanta, SUA.

    Câştigător al programului “Pocket” lansat de Teatrul Naţional Timişoara în 2007, a debutat ca regizor în anul IV de studenţie cu spectacolul „Coca Blues” de Ioan Peter, spectacol selecţionat la Festivalul Naţional de Teatru, secţiunea debut. A montat spectacole în ţară, la Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Andrei Mureşanu din Sf. Gheorghe, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, Teatrul Municipal Baia Mare, etc. dar şi în Barcelona, Spania unde a montat textul ”Elevator” scris de Gabi Pintilei, şi în Ungaria la Teatrul German din Szekszard. Este unul din membrii fondatori al spaţiului Reactor din Cluj Napoca.

    Spectacolele sale au fost selecţionate la mai multe festivaluri: Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti (2008, 2010, 2015), Festivalul Internaţional Trabzon din Turcia, Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timişoara, Bienala Eugen Ionescu din Chişinău, Festivalul Atelier Baia Mare, Pledez pentru tine(ri) – Piatra Neamţ (unde spectacolele sale au fost premiate pentru cea mai bună scenografie, cel mai bun actor și nominalizate pentru cea mai bună regie sau cel mai bun spectacol). În 2017 câștigă premiul pentru cel mai bun regizor cu spectacolul ”Orașul nostru” la Festivalul de Teatru Scurt (FITO) Oradea.

    MARIO FLORESCU, născut în 30 septembrie 1967 la Oravița și absolvent  al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj –Napoca, înființează în 1991 cvartetul de muzică contemporană „Pro Musica Nova” alături de care susține o bogată activitate artistică fiind prezent pe scenele festivalurilor naționale și internaționale de muzică contemporană.

    Din 1994 devine membru fondator al faimosului grup clujean „Shabah”, premiat la cele mai importante concursuri de jazz din țară. Reprezintă România cu succes la Expoziția Mondială de la Lisabona, sunt solicitați la festivaluri și cluburi din Bulgaria, Grecia, Italia, S.U.A.

    În toamna anului 2010 pune bazele trio-ului instrumental ”Mario & the Teachers”, un proiect fusion-jazz, cu influențe din toate zonele importante ale muzicii instrumentale actuale, abordând un repertoriu pornind de la prelucrări clasice, trecând prin swing, bebop, blues, world music și terminând cu aria favorită a Latin Jazz-ului. Sub titulatura ”Mario & the Teachers”, grupul a activat alături de invitați de marcă din lumea jazz-ului autohton, susținând recitaluri la festivalurile de profil de la Gărâna, Sibiu, Timișoara, București, Baia Mare, Bistrița și multe altele.

    Apare pe discuri semnate Pro Musica, Ștefan Hrușcă, Orient Express, Locatarii precum și în producții proprii – Prezent și Mario & the Teachers.

    De peste 20 de ani activează ca percuționist al Filarmonicii de Stat Arad și titular al Catedrei de percuție din cadrul Colegiului de Arte Sabin Drăgoi, implicarea fără rezerve în activitatea didactică fiindu-i răsplatită an de an cu rezultate foarte bune, obținând cu elevii săi valoroase premii la Olimpiade și Concursuri Naționale și Internaționale de specialitate.

     ANAMARIA ȘERBAN este sculptor, născută în Arad, la data de 24.03.1979. Absolventă a Facultății de Arte, UVT, iar din 2007 fiind doctor în arte vizuale. În 2002 devine asistent, ca mai apoi în 2009 să preia funcția de Lector universitar dr. în Sculptură, la Departamentul de Arte Vizuale în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara.

    Totodată, doamna ANAMARIA ȘERBAN desfășoară și activități editoriale, curatoriale și de management artistic. Este, din 2002, cofondator, coorganizator, Grup 21 Delta, Arad, director de proiect edițiile 2007,2008, Platforma de lansare 21-2009, Grup 21 continuu-Platforma de lansare2012/2013, iar din 2007 curator și director de proiect, împreună cu Cosmin Moldovan – Sculptura azi.4 discursuri, Delta, Arad, eveniment,anual, itinerat, carte (10 ed.).

    Din 2012 devine asociat și director artistic PAO Atelier Experimental Potoc Scoala Internațională de Arhitectura Experimentală, management cultural și educațional, co-organizator al simpozionului de sculptură-arhitectură PAO, dar și director de proiect Bienala Internațională de grafică mică Arad.

    Este co-organizator în bordul Bienalei de artă Arad Meeting Point din 2007 și a 3 expoziții Arta Românească în Spania Madrid, Barcelona, Sevilla, proiect finanțat de Ministerul de Externe al Romaniei în 2008. Director de proiect la mai mult de 30 de expoziții personale și arte vizuale de artiști consacrați sau debutanți în galeria Delta Arad și alte galerii UAPR, ANAMARIA ȘERBAN este și organizator de expoziții ale studenților de  arte din Timișoara  din 1999.

    BERETEU RADU HOREA, profesor arădean născut la data de 29.06 1972, fost director si actualmente șeful catedrei de greografie-istorie la Colegiul Național ”Moise Nicoară” din Arad.

    Având o vastă experiență, din 1995, domnul profesor BERETEU RADU HOREA şi intrând astfel în contact cu foarte mulţi elevi şi părinţi, are o foarte bună capacitate de comunicare, fiind receptiv la nou.

    Domnul profesor BERETEU RADU HOREA și-a pus amprenta asupra educației a numeroase generații de elevi într-un mod elegant obținând de-a lungul carierei sale  numeroase premii la concursuri și olimpiade la care au participat elevii domniei sale.

     

     ȚIU ILIE MARIUS născut la data de 13 februarie 1972, iar din anul 2008 până în prezent activează ca profesor de geografie, fiind titular în cadrul Colegiului Național ”Elena Ghiba Birta”, Arad. Acesta este în același timp și Consilier Educativ, Șef Comisie de Imagine și  Membru Comisii Orar și Proiecte.

    În perioada 2012 – 2019 este  inițiator și organizator al Concursului Național ” Probleme actuale ale omenirii”, înscris în calendarul Ministerului Educației Naționale.

    Este autor de ghid metodic de evaluare în educație și de materiale auxiliare de profil, colaborator permanent al revistei de științe ”Terra”, articole în reviste de specialitate etc.

    A participat la numeroase programe europene ”Comenius și Erasmus+, care au avut loc în Rhodos, Malta și Marea Britanie – lector în școala de atestare a ghizilor turistici, acreditată de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii.

    Activează în numeroase programe de voluntariat extinse cu Centrul de Excelență, Asociația Educațio, Centrul Județean de Voluntariat, Millenium, Predict Consulting, Cetatea Voluntarilor etc fiind și participant la activități de ecologizare și conștientizare în educația pentru mediu.

    Domnul profesor ȚIU ILIE MARIUS a obținut numeroase premii la concursuri și olimpiade la care au participat elevii săi.

     

    LUCACI ADRIAN fotbalist arădean, născut în 28 iunie 1966, la Arad. De-a lungul carierei sale sportive a jucat 190 de meciuri în Divizia A și 150 de meciuri în Divizia B, evoluând pe postul de fundaș. În perioada 1984-1987 la UTA Arad, iar în perioada 1987-1988 la Steaua București. Ulterior, din 1988 până în 1993 la Sportul Studențesc, iar din 1993 până 1995 la Universitatea Cluj. Arădeanul LUCACI ADRIAN se întoarce în 1995 la UTA Arad, echipa sa de suflet, unde activează până în anul 1997.

    Din 2011 până în 2014 este Președintele Comisiei de Competiții din cadrul Asociației Județene de Fotbal, iar în 2014 a fost ales Președinte al acesteia, ocupând funcția și în prezent.

    Domnul LUCACI ADRIAN, prin excelentele rezultate în cariera sa sportivă a reușit să contribuie la dezvoltarea fotbalului arădean, fiind și un bun exemplu pentru generațiile viitoare de sportivi.

     

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.