Un nou director artistic la fARAD. Tema ediției din acest an: „Harta și Teritoriile”





Comunicat. După cinci ani în care expertiza ei curatorială a cimentat profilul Festivalului internațional de film documentar fARAD, Mona Nicoară, directorul artistic și co-fondator al festivalului, predă ștafeta. Identitatea participativă și intelectuală a evenimentului, profilul experimental și îndrăzneț al temelor și programării, calitatea invitaților și, nu în ultimul rând, inițierea și coordonarea Laboratorului fARAD s-au datorat în foarte mare măsura Monei, care alege acum noi provocări profesionale.
Noul director artistic fARAD este Dimitris Kerkinos, o voce recunoscută în industria filmului european și un foarte experimentat curator de film documentar. Implicat de 20 de ani în echipa Festivalului Internațional de Film de la Salonic, Dimitris programează din 2002 secțiunea Balkan Survey, rezervată celor mai importante filme din regiune, și a organizat de-a lungul anilor numeroase programe speciale, printre care retrospective dedicate filmului românesc și cineaștilor Alexandru Solomon și Mircea Daneliuc. Dimitris este totodată directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Documentar de la Salonic și autor a numeroase eseuri cinematografice și monografii de specialitate. În 2019, Dimitris a fost membru în Juriul Zilelor Filmului Românesc la TIFF.
Desfășurată între 2-6 octombrie 2019, cea de-a șasea ediție a Festivalului de film documentar fARAD aduce pe ecrane, ca în fiecare an, o selecție de filme care explorează diverse forme cinematografice de reprezentare a realității, reunite sub tema Harta și Teritoriile.
„Programul este asemănător unui jurnal de călătorie, inspirat de spațiul locuit, ca domeniu al interacțiunii umane. Fie că vorbesc despre mari centre urbane, mici zone rurale sau, pur si simplu, despre teritorii în care oamenii își duc existența, filmele selectate construiesc o reflectare complexă a relațiilor dintre oraș, spațiu, arhitectură, urbanizare, geografie și societate”, spune Dimitris Kerkinos, completând: “Parafrazând celebra sintagmă a lui Le Corbusier, care vedea casa ca pe o mașină de locuit, am putea spune că și orașul este, la rândul său, o mașină de locuit; întrebarea este cum îl ocupă oamenii și cum intră în relație cu el și, mai ales, cum acest habitat specific modelează mentalități, valori și moduri de gândire?”
Programul integral al festivalului va fi anunțat la începutul lunii septembrie.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)