Avertizare meteo de disconfort termic accentuat, în aproape toată țara, inclusiv la Arad





Meteorologii avetizează că în intervalul 02 iulie, ora 12 – 04 iulie, ora 10, în aproape toată țara se va resimți disconfort termic accentuat și caniculă, manifestări de instabilitate atmosferică. Nici Aradul nu scapă de caniculă în această perioadă.
Marți, 02 iulie, vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 – 37 de grade.
Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții în nordul, nord-estul și local în centrul țării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
Miercuri, 03 iulie, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată se vor semnala după-amiaza și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est.
În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.
Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei
Platforma fiipregatit.ro ne sfătuiește ce să facem pentru a trece cu bine de astfel de perioade.
Verifică funcţionarea corectă a sistemului de aer condiţionat.
Izolează ferestrele.
Montează temporar, între ferestre şi perdele, un sistem de reflectare a căldurii (exemplu: folie de aluminiu).
Acoperă ferestrele în care bate soarele dimineaţa sau după amiaza cu draperii, jaluzele, obloane. Acestea pot reduce căldura în casă cu până la 80%.
Ce trebuie să faci când deja temperaturile au crescut foarte mult?
Rămâi în casă şi limitează expunerea la soare.
Petrece cea mai mare parte a zilelor călduroase în clădiri publice precum biblioteci, şcoli, teatre, centre comerciale, etc.
Mâncă regulat, echilibrat şi uşor.
Evită utilizarea sării.
Bea multă apă. Persoanele care au epilepsie, suferă de inimă, rinichi sau ficat au restricţionare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reţinere a lichidelor, de aceea trebuie să consulte un medic înainte de a creşte aportul acestora.
Limitează consumul de băuturi alcoolice.
Poartă haine uşoare, răcoroase, colorate deschis care acoperă cat mai mult pielea.
Protejează-ți faţa şi capul purtând o pălărie cu boruri largi.
Nu lăsa niciodată copiii sau animalele singure în autovehicule închise.
Evită muncile extenuante în partea cea mai călduroasă a zilei.
Utilizează un sistem de contact permanent cu o altă persoană şi ia pauze frecvente.
Comentariile portalului
Zi mi o cursa de linie de pe aeroportul Arad? Nu charter pe perioada de vară. De pe Arad zboară ciorile. Nici măcar la București nu sunt zborori
Mentalitatea hoţească e mult mai gravă decât hoţia. Cum să îţi dai seama imediat dacă cineva nu este atât de deştept pe cât se (...)
Suveranistii , că și-au luat tara înapoi, au de lucru acum.🤣