Carnagiu pe DE 581! Cinci oameni au murit, după ce un șofer a încercat să facă o depășire. Alte șapte victime sunt rănite
Cinci persoane au murit și șapte au fost rănite grav, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident între trei mașini, produs pe Drumul European 581, în zona localității Bădeana, județul Vaslui.
Potrivit ISU Vaslui, accidentul s-a produs pe Drumul European 581, pe raza localității Bădeana, fiind implicate trei autoturisme.
„La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 12 victime dintre care opt erau încarcerate. Dintre victimele încarcerate, patru persoane au fost găsite decedate. Au fost transportate la spital opt victime, dintre care trei în stare foarte gravă. Cu toate eforturile depuse de medicii de la Spitalul municipal „Elena Beldiman”, una dintre cele opt victime a decedat. În total, sunt cinci persoane decedate (dintre care una este minoră) și 7 persoane rănite, dintre care, două victime sunt într-o stare foarte gravă”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Polițiștii vasluieni au stabilit că accidentul din zona localității Bădeana s-a produs după ce șoferul unui autoturism a încercat să facă o depășire și a lovit alte două mașini care circulau regulamentar.
Patru dintre persoanele care se aflau în mașina care a intrat în depășire și-au pierdut viața, între ele și un copil. Vehiculul era înmatriculat în Bacău și oamenii erau pe drum spre Grecia.
Cea de-a patra persoană decedată era șoferul uneia dintre mașinile lovite.
În cel de-al treilea autoturism erau două persoane, soț și soție, din Bulgaria.
sursa: digi24


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)