Răzvan Lucescu a părăsit gruparea PAOK Salonic! A ales zona Golfului…





Răzvan Lucescu, 50 de ani, a anunțat conducerea lui PAOK Salonic, clubul din Grecia alături de care a luat titlul și Cupa, că renunță la contract și că pleacă în țările arabe, unde ar urma să primească 4 milioane de euro pe sezon!
După un sezon extraordinar, în care câștigase titlul și Cupa Greciei, antrenorul în vârstă de 50 de ani își prelungise contractul cu alb-negrii până în 2020, scrie gsp.ro.
Lucescu a avut o discuție cu patronul Ivan Savvidis și l-a anunțat că pleacă de la PAOK. Potrivit ziariștilor greci, ținta ar fi zona arabă, înspre Arabia Saudită. Și noul club va plăti clauza de reziliere, de două milioane de euro!
Conform ultimelor informații, clubul interesat ar fi Al Hilal, care vrea să îi ofere 4 milioane de euro pe sezon antrenorului român, o sumă de cinci ori mai mare decât cea după prelungirea contractului, scrie gsp.ro.
Comentariile portalului
Doar resemnare... Schimbarea n-are cum să vină tot de la cei care sunt la putere de 35 de ani, pnl-psd-udmr.
Câte ceva despre verb: "Acesta a adaugat ca expresia „e o impietate si fata de limba romana”, existand „o grava inadvertenta gramaticala intre verbul «a trece» si substantivul «nefiinta»”. „« (...)
Mai spune, că doar e libertatea ta. Peste cele scrise de tine mai adaugă Pământ plat, reptilieni, daci liberi, trezire în conștiința, industria calului, medicina care (...)