Primăria planifică reabilitarea podului Decebal de 3 ani deja. Deocamdată, a găsit constructorul, a scăzut prețul estimat și a făcut câteva cârpeli





Un exemplu clar despre cum poate birocrația din România să încetinească până la viteza de melc începerea unor lucrări, vine chiar din centrul Aradului, dacă ne îndreptăm privirile către podul Decebal. Primăria anunța încă din 2016 că podul va intra în reparații capitale, iar acum, după 3 ani, lucrările încă nu au început, căci mai întâi au trebuit urmați tot felul de pași legați de tot felul de documente. În tot acest timp, podul… tot mai deteriorat.
Abia în martie anul acesta a început municipalitatea să caute constructor. Zilele acestea, ne-au captat atenția câteva cârpeli în dreptul unor crăpături adânci de pe trotuarele podului, astfel că am fost curioși să aflăm, totuși, când încep lucrările, însă tot nu am primit o dată exactă. Am aflat firma care a câștigat lucrările (nu credem că e o surpriză care) și, de asememenea, am aflat că bugetul estimat inițial a scăzut de la 9 milioane de lei, la aproximativ 7 milioane de lei.
„Podul Decebal din municipiul Arad va intra în reparaţii capitale anul acesta. Lucrările sunt estimate la 6.860.804 lei, iar firma SC Tehnodomus SRL are la dispoziţie opt luni pentru execuție, din momentul în care a fost dat ordinul de începere al lucrărilor. În acest moment suntem în faza obţinerii avizului de mediu, necesar pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie. După efectuarea lucrărilor de reparații, durata de exploatare va crește cu peste 25 de ani”, ne-a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.
Comentariile portalului
Bah frate dar cine mai munceste in tara asta??? Ce tot atatea vacante??? Ca astea se platesc.
Coco draga,daca tu nu zbori de pe aeroportul din Arad,nu înseamnă că nu există curse care se mișcă...sunt destule ,aeroportul.de la voi ,este mult mai (...)
Nu-mi pot da seama de ce nu închid aeroportul Arad, e doar un loc de tocat bani, că de altfel e pustiu, nu are nici o cursă.