Decizii noi privind Prima Casă şi fondurile de pensii private
Dobânzile pentru programele Prima Casă, Prima Maşină şi Investeşte în Tine se vor calcula în funcţie de noul indice bancar IRCC, nu de ROBOR. Guvernul a aprobat un document în acest sens. Decizia vine după ce, în spaţiul public, au apărut mai multe informaţii potrivit cărora unele bănci nu ar fi fost de acord să se raporteze la IRCC în cazul împrumuturilor acordate prin Prima Casă.
În plus, Executivul face un pas înapoi în privinţa capitalului social pentru administratorii de fonduri private. Acum, cerințele de capital sunt suspendate până la 31 decembrie 2019, dar și reduse substanțial.
La sfârşitul anului trecut, prin ordonanţa lăcomiei, guvernanţii au crescut de circa unsprezece ori capitalul minim social al firmelor care administrează fondurile private, iar specialiştii din domeniu au atras atenţia că există riscul ca aceştia să se retragă din România.
Eugen Teodorovici: „Am decis creşterea capitalului social total al fondurilor cu 75 de milioane de euro până la 136 de milioane de euro. În medie, un administrator al unui fond de pensii va creşte capitalul social cu circa 10,7 milioane de euro până la 19,4 milioane de euro. Infuzia de circa 75 de milioane de euro va determina dezvoltarea sistemului de pensii private în România.
Tot astăzi s-a adoptat o HG pentru modificarea legislaţiei specifice programelor guvernamentale cu garanţia statului. Este o măsură necesară care va duce la reducerea costurilor de finanţare a creditelor acordate prin programele guvernamentale Prima Casă, Prima Maşină. Astfel, pentru dobânda calculată se va utiliza indicele de referinţă care va înlocui ROBOR”.
Sursa: digi24













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)