Tudor Chirilă s-a enervat și a întrerupt spectacolul la Arad: „Îmi pare rău, dar așa nu putem juca!”





Spectacolul „In a Forest Dark and Deep” din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Nou era cât pe ce să nu se mai joace la Arad joi seara, cu toate că publicul se așezase deja pe scaune și spectacolul chiar începuse. Așa cum era de așteptat, fiind vorba de vedete precum Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu, sala era plină. S-a jucat, cum s-ar spune, cu ușile închise.
Coproducția unteatru & ArtEst Foundation (în regia Iarinei Demian) s-a jucat în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, însă cu publicul pe scenă, în spatele cortinei. Cei doi actori au avut, astfel, un spațiu de desfășurare extrem de restrâns. Practic, actorii au jucat la nici un metru distanță de public, ba chiar printre oamenii care au venit să vadă spectacolul. Însă acest lucru făcea parte din „decor”. Ceea ce l-a enervat pe Tudor Chirilă a fost sunetul click-urilor venit dinspre aparatele de fotografiat de undeva din spate, ceea ce l-a determinat, la aproximativ un minut după ce a început spectacolul, să oprească brusc totul și să se adreseze publicului din fața lui:
Cităm, cu aproximație: „Îmi pare foarte rău, dar așa nu putem juca! Sunt nevoit să opresc aici spectacolul. Este extrem de greu să ne concentrăm în condițiile în care, de când am intrat pe scenă, auzim doar declanșările enervante ale aparatelor foto, pentru că fotografii nu au fost în stare să-și achiziționeze măcar un amortizor pentru sculele lor”.
Menționăm că cei în cauză erau doi fotografi acreditați la festivalul de teatru.
Vizibil iritat, Tudor Chirilă a spus apoi că vor relua spectacolul și, înainte să iasă afară pe ușă, a mai spus publicului arădean să ia această scenetă ca pe o repetiție.
Regretabilul incident ne-a adus aminte de o „scenetă” similară din 2017, în timpul unei reprezentații la Teatrul Godot din București, dar cu un alt actor celebru, Florin Piersic Jr.. Excepția notabilă e că acea pățanie s-a petrecut la finalul spectacolului și mărul discordiei a fost soneria telefonului cuiva din public care nu s-a catadicsit defel să oprească zgomotul. Inițial, Piersic Jr. a ignorat deranjul creat, dar după un timp i s-a umplut paharul și a spus „Gata. Nu pot. E umilință. E absurdă situația. Nu-i drept. Spectacolul se încheie aici. Vă mulțumesc. Atât a fost”. După care actorul a părăsit scena.
Din fericire, situația de la Arad nu a fost chiar atât de absurdă și drastică. Spectacolul s-a reluat imediat după izbucnirea lui Chirilă și s-a desfășurat fără astfel de incidente, până la capăt.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)