marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Derby-ul lor, e momentul suporterilor! UTA – Poli se întoarce la Arad după doi ani și jumătate

    de Lucian Dănilă | 3 mai 2019, 8:11 PM | Sport

    0

    Derby-ul Vestului se întoarce la Arad după doi ani și jumătate. Atât a trecut de la acel UTA – ASU Poli 1-1, meci disputat atunci pe acea mocirlă de pe Motorul. Apoi, UTA s-a mutat la Șiria, acolo unde aveam să vedem un simulacru de derby în luna aprilie a anului trecut.

    Anul trecut, la Șiria, fanii grupării din Timișoara nu au fost lăsați pe stadion decât într-un număr foarte mic. De la Timișoara au venit aproximativ 250 de suporteri violeți, aceștia fiind ținuți de jandarmi în țarcuri lângă gara din Șiria. În semn de solidaritate, galeria echipei UTA nu a intrat pe stadion preferând să scandeze din afara acestuia. Apoi a venit și solidaritatea jucătorilor de la ASU Poli, care, în semn de protest că fanii lor nu au fost lăsați pe stadion au părăsit terenul în minutul 61 și UTA a câștigat la masa verde cu 3-0, bănățenii alegându-se și cu o amendă drastică din partea FRF.

    În toamnă, UTA a câștigat la Timișoara cu 3-1, dar meciul a stat sub semnul doliului. Înainte cu două zile de derby, doi fani ai echipei UTA au murit într-un groaznic accident care a avut loc pe pasajul de la Micălaca. Galeria timișoreană a respectat doliul arădenilor pentru cei care au fost Bogdan Mihoc și Bogdan Moisi, decedați la data de 25 octombrie 2018, cu două zile înainte de meci. De altfel ei chiar s-au întors de la Vladimirescu unde pregăteau coregrafia pentru derby…

    fani 3

    Foto: Bogdan Mihoc și Bogdan Moisi, suporterii arădeni decedați înainte cu două zile de derby-ul din tur

    Acum, Derby-ul Vestului se întoarce la Arad, pe aceeași arenă Motorul, dar de data aceasta pe un gazon sintetic, nu pe mocirla pe care s-a disputat în toamna anului 2016. Jocul are o miză mai mare pentru cei de la ASU Poli, grupare care și-a complicat situația din clasament după ce a pierdut meciul din etapa anterioară contra concitadinilor de la ACS Poli, grupare care deține palmaresul vechii echipe Poli Timișoara. ASU Poli a acumulat 38 de puncte și este la doar trei puncte distanță de primul loc retrogradabil ocupat în acest moment de cei de la Energeticianul. UTA nu mai are grija retrogradării, deși matematic este posibil acest lucru. În astfel de meciuri, însă, nu mai contează punctele sau locul din clasament.

    Dincolo de miza din teren, de punctele puse în joc, spectacolul va fi în tribune, acolo unde vor fi prezente de această dată ambele galerii. Suporterii arădenii sunt pregătiți pentru acest derby, în timp ce timișorenii vor avea de data aceasta pe stadion un număr de 300 de suporteri.

    poli 1

    Foto: Imagini de la ultimul derby UTA – ASU Poli disputat pe Motorul, în octombrie 2016

    Cipri Rus, căpitanul echipei UTA, spune și el ca acest UTA – ASU Poli este meciul suporterilor:

    „Este meciul suporterilor în primul rând. De multe ori, indiferent de parcursul echipei, suporterii cereau să câștigăm cu Timișoara. Sunt sigur că suporterii noștri vor fi peste ai lor, am fost peste ei și acum doi ani la ei acasă. Este meciul suporterilor, trebuie să arătăm atitudine și respect față de ei. Indiferent de cine joacă pentru UTA, toți știm că meciul cu Timișoara este aparte. De acest meci se vorbește în toată țara, deci e așteptat de toată lumea. Este meciul și din teren și din tribune, cu un public din toată țara prin intermediul televiziunilor”, spune Cipri Rus.

    Totuși, golgeterul Bătrânei Doamne nu își dorește ca ASU Poli să retrogradeze: „Eu vă spun sincer că mi-am dorit toată viața ca UTA să bată pe Poli, dar mi-ar părea rău să retrogradeze timișorenii. Sunt echipe fără tradiție care promovează chiar și în Liga 1, au meritul lor pentru rezultate, dar ar fi păcat să retrogradeze Timișoara și să rămânem iar fără o echipă de tradiție în Liga a 2-a. Știu că cealaltă Poli ar avea palmaresul, dar, atâta timp cât nu sunt susținuți de suporteri, retrogradarea lor nu ar fi o mare pierdere”.

    fani

    Foto: Este derby-ul lor, al fanilor

    Șase jucători vor lipsi de la UTA la meciul de mâine. Ei sunt mai vechii accidentați Manea, Coulibaly și Stahl, dar și Ivan sau Matei, plus David Miculescu, ultimul fiind încă în recuperare după operația de apendicită. La ASU Poli va lipsi chiar golgeterul echipei, fundașul central Mera.

    Partida începe la ora 13,30 și va fi transmisă de Digi Sport 1, TelekomSport și Look TV.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.