Accident violent în această dimineață pe strada Voinicilor!
Comunicat. Din primele cercetări la fața locului s-a constatat că un bărbat de 60 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Voinicilor, nu a acordat prioritate de dreapta, a virat la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din Arad.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism care se deplasa în același sens de mers, condus de un bărbat de 60 de ani, din Arad.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto responsabil de evenimentul rutier.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Adina Aconstantinesei


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)