A trecut aproape un an de când am demarat campania „Nesimțirea nu este un handicap!”. Aproape un an de când ne-am propus responsabilizarea șoferilor care uită să fie oameni și să-i respecte pe acei șoferi care suferă de vreun handicap, parcând cu nesimțire pe locurile destinate acestora din urmă. Evident, locurile destinate persoanelor cu handicap fiind de cele mai multe ori cât mai aproape de intrarea în instituții, în super-marketuri sau alte asemenea locații. Nu știm exact ce efect are campania noastră asupra acestor șoferi care dau dovadă de lipsă de bun simț, deși sperăm ca demersul nostru să conteze câtuși de puțin. Dar faptul că cititorii noștri ne trimit ocazional imagini cu astfel de întâmplări, dar și cu alte nereguli din traficul arădean, ne face să sperăm totuși că această campanie nu este în zadar și să ne continuăm demersul.

Uneori suntem pur și simplu uluiți de nesimțirea de care dau dovadă anumiți șoferi. Este de necrezut cât de nepăsători sunt față de persoanele cu handicap și de neconceput cum nu au capacitatea să realizeze cât de important este pentru o persoană cu handicap să poată folosi acele locuri amenajate special pentru ea.

Este și cazul despre care scriem astăzi. Ceasul arăta aproximativ ora 13 și 30 de minute și ne aflam la intrarea în restaurantul KFC. Tocmai parcasem și ne pregăteam să intrăm în restaurant, fiindcă eram în zonă, ne era foame și aveam de pierdut vreo jumătate de oră până când trebuia să ajungem la o întâlnire. Vedem cum o mașină parchează pe locul cu pricina și îi facem semn domnișoarei de la volan, cu degetul arătător înspre chenarul albastru.

Aceasta mai face două manevre și coboară din mașină, moment în care îi spunem „vezi că ai parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap”. Răspunsul acesteia, unul uluitor: „Și unde să parchez?”. Spunem că răspunsul este uluitor fiindcă restaurantul KFC se află tocmai în mijlocul unei parcări imense care deservește două super-marketuri și alte câteva magazine. „În ditamai parcarea” – i-am răspuns. S-a făcut că nu aude, a trântit ușa mașinii și a luat-o spre același restaurant. Venise la muncă. Aceasta purta o cămașă în carouri cu însemnele KFC. Auzim din spatele nostru replica „e managerul”. Am întors capul și am văzut că cel care ne-a spus cine e domnișoara este chiar agentul de pază de la restaurant. Omul n-a zis-o ca să ne atragă nouă atenția că ne luăm de cine nu trebuie, ci, după tonalitatea sa, mai degrabă în lehamite față de gestul ei. Un fel de „domnișoara nesimțită e tocmai managerul”.

În timp ce domnișoara ne ocolește și se îndreaptă grăbită spre restaurant, ne pregătim să îi fotografiem mașina parcată pe locul destinat persoanelor cu handicap. Aceasta vede, se întoarce spre noi și întreabă „Ce faceți acum?”. Și i-am răspuns simplu, oarecum ironic și sarcastic, exact ceea ce urma să facem: „Te facem vedetă”. Iar aceasta și-a văzut de drum, iar noi de ale noastre, urmând ca în momentul în care ajungem la un laptop, să facem ceea ce ne-am propus, dar și să le transmitem ulterior superiorilor ei povestea nesimițirii domnișoarei care este angajata lor, fie că este un simplu angajat, fie că este chiar managerul restaurantului din Arad, așa cum spunea domnul de la firma de pază.

Poate că unora li se pare pueril demersul nostru, dar dincolo de gestul în sine de a parca pe un loc destinat persoanelor cu handicap, fără a avea un astfel de handicap, este și gestul făcut de managerul/angajatul unui restaurant tocmai cu locul de parcare (albastru) amenajat la intrarea în același restaurant. Cumva, gestul ăsta arată „respectul” pe care restaurantul îl are față de un potențial client cu handicap. Evident că nu restaurantul în sine și-a bătut joc de un drept al unei persoane cu handicap, nici proprietarii, dar angajații (iar dacă este vorba despre un angajat cu funcție de conducere, cu atât mai grav) și serviciile oferite de un restaurant sunt prima imagine pe care localul o oferă clienților săi. Dacă ei nu au câtuși de puțin respect față de acești clienți cu handicap, ce pretenții să mai avem de la alți clienți care vin cu replica „dar am stat doar 2 minute”?