„Fii mărțișorul lor” la Grădinița „Palatul Fermecat”
Comunicat. Vă invităm la evenimentul caritabil „Fii Martisorul lor”, organizat de Asociația Aradul Civic în parteneriat cu Grădinița „Palatul Fermecat” și Colegiul de Arte „Sabin Dragoi” din Arad, care va avea loc la sediul Grădiniței „Palatul Fermecat” (cunoscută și ca Grădinița cu Program Prelungit nr.17, lângă Școala Generala nr.11), joi 28 februarie 2019, începând cu orele 11.
În vederea realizării proiectului, peste 100 de voluntari, atât copii ai claselor a IX-a și cei ai claselor a X-a din cadrul Colegiului de Arte, cât și preșcolarii din cadrul Grădiniței au realizat de-a lungul a 2 săptămâni în ateliere de lucru comune, mărțișoare hand made, mărțișoare care vor fi vândute în cadrul Târgului de mărțișoare din incinta grădiniței pe perioada întregii zile.
Donațiile strânse în urma acestui frumos eveniment vor fi donate Centrului de criză pentru copii de pe strada Udrea si Centrului de copii de pe strada Tudor Vladimirescu.
Se dorește a fi un proiect prin care tânara generație să fie responsabilizată asupra necesității incluziunii copiiilor cu nevoi speciale în comunitate.
În încheiere vă mulțumim pentru audiență și vă așteptăm cu drag să participați.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)