Accident violent în Micălaca. Un BMW a lovit o Dacie și a rupt efectiv un stâlp de curent | Foto





Un BMW Z3 înmatriculat în județul Alba a produs astăzi un accident rutier în jurul orei 13:30, pe calea Radnei din Arad. Acesta a rupt și un stâlp electric.
Potrivit martorilor oculari, șoferul BMW-ului a condus cu viteză pe Calea Radnei, iar la un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu o mașină Dacia Dokker, parcată pe marginea drumului.
În urma impactului, Dacia a fost proiectată într-un stâlp de beton, pe care l-a și rupt, existând pericolul interuperii alimentării cu energie electrică în zonă.
Șoferul (un tânăr) spune că venea pe banda a doua, a vrut să treacă pe banda 1 și nu a mai reușit să îndrepte mașina, intrând în autoturismul parcat. Acesta acuză probleme tehnice la mașina sa.
Din fericire, nu există victime. De asemenea, nu există urme de frânare pe asfalt.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD și de Poliție, aceștia din urmă făcând cercetări cu privire la modul în care a avut loc accidentul.
Traficul este redirecționat.
Comentariile portalului
Dragi consilieri,ganditi-va la greutatile vietii,si dublati salariile celor de la Recons,caci ei au merite deosebite in activitate ; au dus activitatile lor pe culmi de progres nemaibanuite,si (...)
În mod clar, gândiți, ceea ce e bine. Din păcate nu corect, ceea ce e rău. Și vă spun și care-i baiul: confundați întâmplarea (...)
Intradevar salariul directorului este exagerat, dar muncitorii de rand au salarii mici raportate la sec XXI tinand cont de preturi, chirii si alte cele....