Parfumuri fake, retrase de pe piață de jandarmii arădeni





Comunicat. Miercuri, 20 februarie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a activităților ilicite de comerț, în zona piețelor din orașul Pecica și municipiul Arad, în scopul protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite. În urma acesteia, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 lei și au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 11.500 lei.
În fața unui centru comercial din municipiul Arad, jandarmii au depistat doi bărbați și o femeie, care ofereau spre comercializare trecătorilor, direct din portbagajul unui autoturism, 99 parfumuri inscripționate cu sigla unor mărci cunoscute, asemănătoare ca și aspect cu cele originale.
Având în vedere că “punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, constituie infracțiune, conform prevederilor Legii. nr. 84/1998 republicată, privind mărcile și indicațiile geografice, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, iar produsele contrafăcute au fost ridicate în vederea confiscării și predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări