Pola Zilei: De ce ninge?





Pola din săptămâna trecută a spart toate recordurile – cele ale Polei, desigur – fiind vizionată de mii de cititori și răspuns de sute.
Îi felicităm pe cei, majoritatea, care au ghicit că mașina era un Renault Clio care va fi lansat în această primăvara, aflat în probe, dar îi felicităm și pe cei cu umor, cei care au răspuns că era prima mașină făcută din greșeală la Leoni.
Astăzi ninge. Cum a nins și ieri și cum ninge de o vreme, de parca ar fi iarnă.
Având în vedere că a fost stabilit la cel mai înalt nivel că iarna nu e ca vara, cu toate acestea, ne întrebăm (având în vedere și faptul că administrația locală, atâta cât mai este, ne asigură că totul este în regulă) de ce ninge, totuși?
Nu se poate să ningă așa fără un motiv ascuns…
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?