Poliţia Română a scos la concurs 290 de posturi pentru civili





Un număr de 290 de posturi în Poliţia Română au fost scoase la concurs prin încadrare directă.
Posturile sunt disponibile în mai multe domenii, iar înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie, relatează news.ro.
Poliţia Română anunţă că persoanele care îşi doresc o carieră în instituţie se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi, prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie.
Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofiţer (219), cât şi de agent (18+1 reîncadrare) şi personal contractual (52).
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Nu vă panicați ! Va fi bine pentru cetățeni. Doar ne-au asigurat "elitele intelectuale" ale României de treaba asta. Nu a declarat Digușor că "în aceste momente (...)
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)