România este cel mai mare producător de porumb din UE, pentru prima oară. Șase din cei mai mari zece producători din țară sunt străini





Cei mai mari fermieri români producători de porumb sunt Mihai Anghel, Ioan Nicolae şi Ioan Popa (Transavia), care produce pentru consumul propriu. România asigură 27,8% din producţia totală de porumb din Uniunea Europeană, aproape o treime, după ce în 2018 a avut cea mai mare producţie de porumb din istoria ţării, de 18,9 mil. tone. Astfel, România a obţinut locul I în UE, potrivit datelor de la Eurostat. Recolta totală de cereale în 2018 a fost de peste 31,8 mil. tone. Cele 18,9 mil. de tone valorează aproape 3 mld. euro, anunță Ziarul Financiar.
Anul trecut, cel mai mare producător local după suprafaţa cultivată a fost Agricost (ferma Insula Mare a Brăilei), cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România, deţinută de arabii de la Al Dahra, potrivit Ministerului Agriculturii, pe baza datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
După Agricost, următoarele poziţii în topul celor mai mari producători de porumb în 2018 sunt ocupate de companiile Comcereal şi Transavia, ambele cu capital românesc. Comcereal Vaslui (CCEV) este una dintre principalele firme ale grupului Racova.
Atipic, pe locul trei s-a situat grupul Transavia, cel mai mare business din industria cărnii de pui de pe plan local, deţinut de antreprenorul Ioan Popa.
Al patrulea cel mai mare beneficiar de subvenţie din 2018 pentru suprafaţa de porumb cultivată a fost Oltyre, companie care se ocupă de cultivarea cerealelor, controlată de Mihai Anghel.
Pe locul şase se află JD Agro Cocora, companie care are ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor şi face parte din grupul Romania Farm Invest A/S, controlat de danezul Erik Jantzen.
Pe locul şapte şi locul opt s-au situat companiile Agricola San Giorgio, detinută de familia Conti din Italia, respectiv compania teleormăneană Agrinatura, cu acţionariat britanic.
Citește mai multe cu un click AICI: ZiarulFinanciar.ro.
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)