România a preluat președinția Consiliului Uniunii Eduropene! Discurs extraordinar în limba română a lui Donald Tusk





România a preluat oficial, joi seară, președinția Consiliului Uniunii Europene. Au rostit discursuri Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Florin Iordache, Antonio Tajani, Donald Tusk, Jean Claude Juncker și Viorica Dăncilă. Cel mai aplaudat discurs a fost al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a vorbit în limba română la Ateneu.
Donald Tusk, a avut un discurs extraordinar în limba română, cu citate din scriitori celebri români, precum Nichita Stănescu şi făcând referire la Nadia Comăneci şi la Simona Halep. Tusk le-a transmis un mesaj clar românilor: să apere statul de drept, la fel cum Helmuth Duckadam a apărat cele atru penalty-uri la Sevilla, în finala Cupei Campionilor, din 1986.
„Sunt foarte mândru şi fericit că voi conduce împreună cu dumneavoastră prima preşedinţie română a Consiliului UE. Sunt convins că în aceste şase luni veţi interpreta cu înţelepciune o adevărată Rapsodie română, energică, europeană, la fel ca muzica lui George Enescu. Şi nu o spun pentru că ne aflăm la Ateneu, în această seară, ci pentru că ştiu cât de creativă este naţiunea română”, a transmis Donald Tusk. El şi-a exprimat convingerea că România va acţiona în spiritul proverbului „Omul sfinţeşte locul” şi a precizat că are mare încredere că România acordă importanţă respectării regulilor şi principiilor. Donald Tusk a mai spus că la reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepţia noastră comună în privinţa viitorului Europei. Tusk a amintit şi de finala Cupei Campionilor de la Sevilla, din 1986, când Steaua a învins Barcelona. „Fac apel la români să apere libertatea, integritatea, statul de drept și Constituția cu aceeași hotărâre cu care a apărat portarul Helmuth Duckadam cele patru penalty-uri în finala Cupei Campionilor de la Sevilla”, a spus Tusk.
Preşedintele Consiliului European a făcut apel la români să apere fundamentele civilizației noastre europene şi a precizat că „România are puterea de a fascina şi a încânta”. Donald Tusk a mărturisit că, în familia sa, prima maşină a fost o Dacia 1300, a socrului său, iar fiul acestuia conduce o Dacia Duster. „Mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii români, precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Andrei Pleșu, Tristan Tzara, ca si sportivii precum Nadia Comăneci”, a adăugat liderul european.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)