Cea mai lungă ședință CLM din istoria Primăriei a fost… scurtă și eficientă! Au fost premiați arădenii care și-au reabilitat clădirile și s-au votat peste 200 proiecte în nici o oră





Ședința de joi, 13 decembrie, a Consiliului Local Municipal Arad a avut cele mai multe proiecte pe ordinea de zi din istoria Primăriei, iar motivul a fost unul birocratic, căci pentru a aplica majorarea impozitului pentru clădirile lăsate de izbeliște în oraș, legislația a cerut ca fiecare caz în parte să fie abordat individual. Și – cu toții știm – clădiri deteriorare sunt cu duiumul!
Preconizată, pe acest motiv, să dureze „o eternitate”, ședința a fost în fapt extrem de rapidă, s-a desfășurat în condiții mai mult decât civilizate și a durat, surprinzător, aproximativ 50 de minute. Menționăm că au fost 223 de proiecte supuse la vot în loc de 227, căci 4 dintre clădirile care urmau să fie supraimpozitate au început recent să treacă la reabilitat, astfel că au scăpat de această sancțiune.
Înainte de începerea supunerii la vot a proiectelor, reprezentanții Primăriei au ținut să premieze simbolic cu câte o diplomă un număr de 12 arădeni care și-au reabilitat clădirile „ca la carte”, iar asta de bună voie, înainte ca municipalitatea să înceapă amenințările cu supraimpozitarea. Arădenii responsabili premiați au fost: Constantin Zaha Dorina, Pîru Alexandru, Monori Adrian, Per Constanța, Vorindan Radu, Mihali Iosif, Olpean Marcel, Țăreanu Ovidiu, Vfeifer Elisabeta, Pocneț Constantin, Gornic Octavian și Budău Sorin.
Aplauzele și premierea a venit ca o dorință de a îi da pe acești oameni ca exemplu pentru ceilalți proprietari din municipiu care refuză în continuare să își pună la punct fațadele clădirilor în care locuiesc. Pe aceștia din urmă, în schimb, municipalitatea îi va sancționa cu majorări de la 100% până chiar la 500% la impozit, începând cu 1 ianuarie 2019.
„Votul consilierilor a fost în unanimitate. Noi urmărim ceea ce am cerut demult, să avem un act normativ, să avem o pârghie prin care să îi determinăm pe cei care nu doresc să-și facă fațadele să și le facă, pentru că sunt proprietatea lor. Ați văzut în ședință că există cetățeni care din proprie inițiativă, fără a fi împinși de la spate, au făcut acest lucru, iar noi i-am chemat astăzi aici și le-am acordat respectul nostru și i-am felicitat. Constatăm că probabil vor fi unii care nu vor dori să facă acest lucru, astfel că trebuie să-i mobilizăm puțin. Legea ne permite acum ca înainte cu un an să verificăm, iar în funcție de gradul de degradare să impunem o majorare a impozitului care poate să meargă de la 100% până la 500%. Asta am aprobat astăzi aici. În cele douăsute și ceva de proiecte sunt imobile care au fost somate să se apuce de treabă și încă nu au făcut-o. Dar, de la momentul la care a început comisia să lucreze și s-au trimis înștiințări, noi am simțit pe numărul de autorizații pentru refacerea clădirilor că oamenii încep să se mobilizeze și sunt convins că marea majoritate care este în Arad își vor reface în câțiva ani fațada”, a declarat Călin Bibarț, viceprimarul Aradului.
Întrebat fiind despre costul foarte mare al materialelor pentru refacerea unei clădiri istorice, acesta a spus că deși există două tipuri de clădiri (cele istorice și cele mai noi), municipalitatea nu face diferență între ele când vine vorba de pretenția pe care o are de la proprietari să le întrețină.
„Toată lumea are obligația să-și întrețină bunul. Nu poate? Atunci poate să o vândă și să se mute într-un spațiu mai mic, într-o altă clădire. Nu se poate! E vorba de imaginea orașului, a noastră, a tuturor. Ani de zile, proprietarii de clădiri istorice au fost scutiți de impozite, în speranța că ei își vor face fațadele, dar nu le-au făcut”, a spus Călin Bibarț.
Citește și: De vorbă cu experții din Primăria Arad: scutire de impozit vs. supraimpozitare. Ne vom baza pe „praștie” și în 2018?
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)