O familie cu doi copii a fost la un pas de tragedie, pe Autostrada Timișoara-Arad
Doi soți și copiii lor de numai câțiva ani au fost la un pas de tragedie, luni, în jurul orei 13:20, pe Autostrada Timișoara-Arad (A1), după ce tatăl, care se afla la volan, a pierdut controlul mașinii și s-a izbit de parapeții de pe marginea drumului.
Astfel, aceștia se aflau într-un autoturism marca Mazda și se deplasau pe A1, dinspre Timișoara spre Nădlac, când la kilometrul 531 (cam în dreptul localității arădene Șagu), bărbatul aflat la volan a pierdut controlul autovehiculului din cauza carosabilului umed, producându-se acvaplanare, care s-a izbit mai apoi de parapetul de pe marginea autostrăzii.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat, în acesta aflându-se, pe lângă bărbatul de la volan, soția acestuia și cei doi copii minori.
La fața locului a ajuns de urgență și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, medicii constatând, după o consultare, că starea celor patru persoane este bună și că nu este cazul ca vreuna dintre acestea să fie transportată la spital.
Imagine cu caracter ilustrativ (foto: Arhivă)
Comentariile portalului
Pentru ambrozia de pe marginea șoselelor cine dracu ia amenda
Am urmarit articolele respective dar mi-as dori mai multa presiune pe tabara adversa (din pacate) a competentilor devotati din primarie. Dincolo de jalnicul limbaj de lemn al purtatorului de vorbe (...)
@Raluca Medeleanu, argus vrea sa spună ca arădenii nu cunosc de exemplu cât costă oficial în actele primăriei metrul pătrat de andezit din piața Catedralei (...)