Percheziții în Arad și în alte patru județe, la persoane acuzate de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor. Prejudiciul s-ar ridica la peste 3,2 milioane lei
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, fac, miercuri, 13 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Argeş, Mureş, Neamţ, Arad, Călăraşi şi pe raza municipiului Bucureşti, la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale, bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor. Poliția estimează că prejudiciul se ridică la peste 3,2 milioane de lei.
Din cercetări poliţiştii au stabilit că, în perioada 2010 – 2012, cei în cauză ar fi înregistrat în evidenţa fiscală şi declarat organelor fiscale achiziţii fictive de bunuri şi servicii, cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În urma activităţii infracţionale prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este de peste 3.200.000 de lei.
Cincisprezece persoane vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pentru audieri.
La acţiune participă poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Mureş, Neamţ, Arad, Călăraşi şi Poliţia Sectorului 2 Bucureşti.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)