CCJA prelungește termenul de participare la Concursul judeţean de poezie reUNIRE





Concursul județean de poezie „reUNIRE”, aflat la prima ediție, şi-a prelungit termenul de înscriere până în data de 9 noiembrie 2018. Împărțit pe două categorii de vârstă – până la 14 ani și între 14 și 20 de ani – concursul le va aduce celor mai buni autori un premiu special: o antologie cu textele semnate de ei.
Concursul se împarte pe două secțiuni și anume cea a concurenților sub 14 ani și cea a concurenților între 14 și 20 de ani. Ambele secțiuni vor avea câte șapte premii, ce constau în publicarea textelor într-o antologie literară care va fi lansată în şcoli din judeţul Arad şi la târguri de carte.
Pentru a se înscrie, fiecare concurent va trimite minimum cinci și maximum zece poezii, pe adresa de e-mail [email protected]. Alături de texte, acesta trebuie să trimită și fișa de înscriere, respectiv acordul de participare, în cazul în care concurenții sunt minori. Fișele de înscriere și regulamentul oficial al concursului sunt disponibile pe site-ul www.ccja.ro/category/reunire.
Data limită pentru trimiterea textelor pentru concurs este 09.11.2018.
Jurizarea creațiilor literare se va face în data de 10 noiembrie, din juriu făcând parte Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuț și Eugen Rogojan.
Detalii suplimentare despre concurs pot fi găsite pe site-ul web al Centrului Cultural Județean Arad, la linkul www.ccja.ro/category/reunire, sau pot fi cerute la adresa de e-mail [email protected].
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)