Senzațional de banal: trei vaci și un măgar au fost arestați în centrul Aradului!





Era doar o chestiune de timp până când apar porcii, caii și văcuțele la non-stopul din centru pentru a-și mai procura câte ceva pentru ca rumegarea și macerarea să decurgă fără probleme.
Iată, știrea care a inundat toate ziarele locale – nu ne-am uitat dacă și a celor foarte apropiate Primăriei arădene – a fost prezența în centru, la primele ore ale dimineții, a unui grup mai puțin obișnuit format din trei văcuțe – tare drăguțe, de altfel – și un măgar, care, ca tot măgarul, s-a băgat și el exact acolo unde nu-i fierbea oala.
Presa arădeană, fericită că într-un final poate veni și cu ceva într-adevăr senzațional, a comentat fenomenul în fel și chip, nouă ne-a plăcut cel mai mult explicația unui hâtru deja celebru pe FB, cel care ne-a explicat că nu e nimic de mirat sau comentat, e vorba de noua metodă de tuns iarba în centru, introdus ecologic și european de primarul care se pregătește să meargă la anu’ și la mulți ani la Brucsles.
Surpriza cea mare a fost reacția instituției, prin purtătorul său de vorbe, cel care la ceas de amiază ne-a fericit cu un scurt comunicat și câteva poze liniștitoare.
Redăm integral, așa cum ni s-a cerut, mai mult pentru istorie:
Animale capturate şi predate proprietarului
Referitor la cele patru animale (3 vaci şi un măgar) care se plimbau nestingherite în zona centrală a municipiului, în dimineaţa zilei de miercuri, 17 octombrie 2018, vă comunicăm faptul că acestea au fost preluate de un echipaj al Direcţiei Generale Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad şi au fost închise într-un țarc improvizat pe strada Şoimului din cartierul Grădişte.
Între timp s-a acţionat în vederea identificării propietarului. Acesta a declarat că animalele erau închise într-un ţarc amenajat în zona Pieţei Obor. Arădeanul a fost sancționat conform Legii 61/1991 cu amendă în cuantum de 500 lei.
Vedeți și dumneavoastră, stimații noștri cititori, s-a acționat prompt, comunicatul recunoscând implicit că cele patru animale s-au plimbat nestingherite o vreme, după care au fost capturate eroic de un echipaj al Direcției Generale al Poliției Locale din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Vă dați sema că n-a fost joacă de copii dacă a trebuit să intervină un echipaj al Direcției Generale, ne și imaginăm polițiștii noștri mascați – să se ferească de gaze – cu câte un zbic din kevlar sau ceva sofisticat oricum, tratând cele patru animale ca o posibilă amenințare teroristă nestingherită.
Liniștiți în urma intervenției în forță a oamenilor de ordine, propunem totuși Primăriei Municipiului Arad, având în vedere belșugul de animale nestingherite din oraș, să înființeze o grădină zoologică mai originală așa, a animalelor capturate de Direcția Generală.
Toate marile orașe au o Grădina Zoologică, de ce să nu avem și noi?
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)