ICCJ hotărăște: orice persoană prezentă la un miting în faţa unei clădiri publice şi care nu a anunţat în prealabil prezenţa la protest poate fi sancţionată
Interzis la proteste în faţa Guvernului sau a oricărei altei clădiri publice importante. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în urmă cu puţin timp că orice persoană prezentă la un miting în faţa unei clădiri publice şi care nu a anunţat în prealabil prezenţa la protest poate fi sancţionată.
Soluția dată de ICCJ:
„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2018. ”
Urmează ca decizia la acest recurs în interesul legii să fie motivată și apoi publicată în Monitorul Oficial, moment în care va fi obligatorie pentru toți judecătorii care vor soluționa contestațiile făcute împotriva unor amenzi date din același motiv.
sursa: digi24


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)