Șoferiță de TIR din Brăila, amendată de poliție pentru comentarii jignitoare la adresa instituției
O șoferiță de TIR din Brăila s-a trezit cu poliția la ușă și cu o amendă de 500 de lei, după ce a postat pe Facebook un comentariu în care critica instituția, relatează presa din Brăila.
Tânăra în vârstă de 26 de ani a comentat la un articol despre un taximetrist sancționat de polițiști pentru tulburarea liniștii publice.
Femeia a fost înștiințată că a primit amendă, iar în procesul verbal scrie că „prin intermediul site-ului de socializare Facebook, respectiv pe pagina “DeBrăila”, a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa lucrătorului de poliție menționat în articol, respectiv a instituției Poliției”.
„Am comentat la Eparu Ionuț, taximetristul care a pățit ce a pățit cu poliția, iar poliția a venit acasă la mine și mi-a dat citație să mă prezint la secție pentru a mă amenda. Pentru că mi-am spus parerea mea vis-a-vis de poliție. Cu asta se ocupă în ziua de azi Poliția Română. Le-am spus: eu lucrez ca șofer de TIR și nu am luat niciodată nicio amendă pentru nimic și iau pentru asta?”, a declarat pentru Jurnalul de Brăila, Dana Spiridon.
Tânăra intenționează acum să își caute dreptatea în instanță.
sursa: digi24
Comentariile portalului
Tovarăse Dd, permiteti sa raportez! Tocmai ce m-am intors din Piata Catedralei! Dezastru! Roata nu e! Plangeau toti de pe acolo din cauza asta! Si am numarat ”decat” 438 de (...)
Retrospectiva zilei: https://youtu.be/-Dn0vQbP7CQ?si=22yhJb3fetp42Zop
Dragilor, in special greierului, mult va plac dezbaterile, teoriile, filozofia .... vorbe! Practica va cam omoara! Cert e .... ca nu e! Roata! Cam asa si cu nivelul de trai! Ori cu (...)