Polițiștii de frontieră au oprit la Nădlac un bulgar care a dat 1000 euro pe un permis de conducere fals





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetățean bulgar care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere britanic fals.
Ieri, în jurul orei 17.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar A.A., în vârstă de 33 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Mercedes.
La controlul de frontieră, cetăţeanul bulgar a prezentat pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere ce avea însemnele autorităţilor din Marea Britanie.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Bărbatul în cauză a fost dus la sediul instituției pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere.
Cu privire la cele constatate, cetăţeanul bulgar a declarat că a obţinut documentul de la o persoană necunoscută, pe teritoriul Bulgariei, în schimbul sumei de 1.000 de euro.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==