Turismul a crescut cu 9,6% în România, în primul semestru. S-au cheltuit în medie 2409 lei
În semestrul I, numărul de turişti străini cazaţi în structurile de cazare colective a fost de 1,27 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 3,06 miliarde de lei, rezultând o medie de 2.409 lei/persoană, arată Institutul Naţional de Statistică – INS, citat de Mediafax.
Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul II 2018 l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (58,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,1% din total.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (41,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (71,2%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,8%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (90,4%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 39,9% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor (36%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 48,6% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 43,4% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 49,2% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism iar 34,1% şi-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,6% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 10,8%, urmate de autocare şi autobuze cu 7,8% şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) – 1,8%.
Sursa: Mediafax
Comentariile portalului
Tare simpatic, ca de obicei, domnule Greiere. Din perspectiva dvs, dacă se anunță că va fi roată, nu era de bun simț să trimită Primăria un comunicat prin care (...)
Ca sa nu fie doar acest aspect negativ, pe care era absolut obligatoriu sa-l faceti subiect de articol, (ca... nu-i asa, de ce sa vedem ce este bine cand putem (...)
Ne mai miră? Își bat joc de noi, arădenii la cel mai înalt nivel ! Păcat de orașul ăsta că l-au distrus