Un tânăr din Arad a fost prins de polițiști în timp ce vindea cannabis





Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T., au depistat în flagrant delict un tânăr, în timp ce comercializa droguri.
La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui tânăr, de 24 de ani, din Arad, care a încercat să comercializeze 100 de grame de cannabis pe raza municipiului.
Ulterior, polițiștii, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T., au efectuat două percheziții la locuințele acestuia, unde au fost descoperite 350 de grame de cannabis.
Din cercetări a reieșit că persoana în cauză ar fi făcut parte dintr-o grupare implicată în traficul de droguri de risc.
Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, conform Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Comentariile portalului
Digi24 nu este o televiziune aservită, ci primul post de știri din România. Despre Realitatea TV se poate spune inversul. Cu alte cuvinte vorbim ca să ne aflăm î (...)
Da, nu e frumos ca un candidat sa nu se prezinte la dezbateri, totusi daca ati fi obiectiv ati face clasamentul adevaruui si atunci scorul ar fi egal ca nici (...)
Bună ziua. Da, potrivit celor mai recente statistici, tot dintr-o zonă sorosistă, literacy rate era de 99% în România, cam pe unde e toată Europa. Alte statistici ne spun că (...)