USR Arad: Vom contesta regulamentul anti-USR





Trei parlamentari arădeni au votat noul regulament al Camerei Deputaților, prin care se instaurează un regim de forță în forul legislativ. Modificările urmăresc suspendarea deputaților incomozi, proiectul fiind considerat unul anti-USR.
Propunerile de modificare ale regulamentului Camerei Deputaților au fost înaintate de Eugen Nicolicea, cunoscut mai ales pentru contribuția sa la masacrarea legilor justiției. Noile prevederi adoptate dau puteri sporite președintelui de ședință, inclusiv pentru evacuarea unor parlamentari, de asemenea interzic afișarea de bannere sau pancarte.
Total neconstituțională este prevederea care sancționează deputații prin interzicerea dreptului de a-și exercita mandatul pe o perioadă de 30 de zile. Prin aceasta, ne apropiem extrem de mult de cenzura din epoca comunistă, fiind tot mai aproape de abolirea parlamentarismului în România.
Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Colegii Căprar și Todor de la PSD și Farago de la UDMR, care sunt în Parlament datorită voturilor date de arădeni, au votat acest proiect deși în județul nostru există o susținere puternică a practicilor democratice, indiferent că preferăm o doctrină de stânga sau de dreapta.
Noul regulament este concentrat pe suprimarea vocii USR, a celor care ne facem vinovați pentru expunerea tranzacțiilor antidemocratice ale parlamentarilor puterii. Este aberant să fim noi cei acuzați de comportament agresiv, în condițiile în care colegii mei au fost jigniți și înjurați frecvent de parlamentarii PSD și ALDE.
Puterea merge acum spre interzicerea dreptului la reprezentare al cetățenilor, făcând încă un pas către instaurarea unui regim nedemocratic, în care opoziția să fie formală, lipsită de voce și de orice mijloace de exprimare. USR va contesta la Curtea Constituțională acest regulament și de asemenea vom continua să fim extrem de vocali, ori de câte ori puterea comite agresiuni la adresa democrației”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)