Atenție! Programul Serviciilor de Pașapoarte și Permise pentru zilele de 16 și 17 august
Instituția Prefectului – Județul Arad informează cetățenii cu privire la programul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple și a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în zilele de 16 și 17 august 2018. Astfel, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple își va desfășura activitatea, în cele două zile, între orele 8,30 – 18,30.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor își va desfășura, în cele două zile, strict activitatea de examinare; în 16 și 17 august nu se vor prelua dosare.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)