O femeie a încercat să o „scoată” din țară pe nepoata sa cu o procură notarială falsă





Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o femeie care a încercat să o treacă peste graniță pe nepoata sa, cetăţean minor, prezentând pentru ea o procură notarială falsă.
Miercuri, 25 iulie, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu s-a prezentat pentru a ieşi din ţară o femeie, în vârstă de 40 de ani, călătorind ca pasageră într-un autocar, însoţită de nepoata sa, R.M., în vârstă de 17 ani, ambele domiciliate pe raza judeţului Bihor.
Cu ocazia efectuării formalităţilor la trecerea frontierei, femeia a prezentat pentru minoră o procură notarială care nu îndeplinea condiţiile uneia autentice. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că procura notarială prezentată este falsă. Faţă de cele constatate, mătuşa minorei a declarat că nu avea cunoştinţă că documentul este fals şi intenţiona să ajungă împreună cu aceasta în Spania.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.