UTA, victorie în ultimul minut la Bekescsaba! Urmează Sebișul
UTA a câștigat meciul amical disputat în această seară la Bekescsaba în compania echipei locale Elore. După ce în urmă cu câteva zile la Arad a fost 2-2, elevii lui Ionuț Popa s-au impus în Ungaria cu scorul de 2-1.
Gruparea gazdă a deschis scorul după jumătate de oră de joc prin Hursan, care a profitat de o inexactitate a lui Roberto Bodea. Portarul arădean a încercat să evite să lase mingea în corner, dar a oferit-o jucătorului maghiar care a marcat în poarta goală. A fost 1-0 pentru Elore, scor cu care s-a încheiat prima repriză.
Ambii antrenori au efectuat mai multe schimbări după pauză, iar pe acest fond UTA a reușit să întoarcă scorul în favoarea sa. Paul Copaci a egalat cu o lovitură de cap imparabilă în minutul 68 în urma unui corner executat de Enescu, pentru ca golul victoriei să fie înscris chiar în minutul 90 după o fază la care au participat David Popa, Janos și Paul Cubleșan, ultimul reușind să trimită mingea în plasă din 7 metri.
UTA: Bodea – Costin (84 Suslak), Manea, Benga, Copaci (75 Vădrariu) – Oprea (38 Matei, 70 Petriș), Tănase (60 Oprea) – Stahl (50 Cubleșan), Enescu (84 Dan), Petra (70 Janos) – Pop (60 Pop).
Bekescsaba: Rybansky – David, Nagy, Babinyecz, Zahoran – Hursan – Mezei, Lustyik, Mariș, Szalai – Toth. Au mai intrat Czinzano – Styecz, Viczian, Varadi, Seres, Macsai.
Săptămâna fotbalistică a echipei UTA se încheie sâmbătă dimineață, cu meciul de la Sebiș, în compania Naționalului. Se joacă de la 11.00.
Comentariile portalului
Magistral ca de obicei domnule Notaros. Mereu mă amuz copios când pe unii se știu ei care îi frige adevărul ca apa sfințită în filmele cu exorciză (...)
Noi avem nevoie de terasae în loc de parcări. Iar unde sunt parcări, mai ales pe bulevard, multe locuri sunt închiriate cu gheara ridicată. Pe bulevard nu ar (...)
Ei, vedeți, tocmai despre asta este vorba: nuanța. Sau cum spunea bătrânul secui nepoțelului: accentul, băiețaș, accentul este decisiv...