Vremea. În Arad, rămâne cum ne-am „înțeles”: predominant însorit și cald!





Meteorologii anunţă că, în acest sfârşit de săptămână, vremea se menţine instabilă în marea parte a ţării, fiind înregistrate descărcări electrice, iar în unele zone, grindină.
Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice se vor situa în continuare în jurul normelor climatologice specifice acestei perioade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în zonele de deal și de munte, dar și în nordul, centrul, estul și sud-estul țării, unde local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi cantități de apă mai însemnate și condiții de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene vor fi posibile doar pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 32 de grade, iar cele minime între 7…8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 19…20 de grade pe litoral.
În Bucureşti, vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice se vor menține apropiate de mediile climatologice ale perioadei. Îndeosebi în a doua parte a intervalului, cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
Duminică, valorile termice se vor menține în jurul celor normale specifice perioadei. Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi mai ales la începutul intervalului, în regiunile estice, la deal și la munte.
Comentariile portalului
Digi24 nu este o televiziune aservită, ci primul post de știri din România. Despre Realitatea TV se poate spune inversul. Cu alte cuvinte vorbim ca să ne aflăm î (...)
Da, nu e frumos ca un candidat sa nu se prezinte la dezbateri, totusi daca ati fi obiectiv ati face clasamentul adevaruui si atunci scorul ar fi egal ca nici (...)
Bună ziua. Da, potrivit celor mai recente statistici, tot dintr-o zonă sorosistă, literacy rate era de 99% în România, cam pe unde e toată Europa. Alte statistici ne spun că (...)