Ultima premieră a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, „Să ne cunoaștem mai bine”, nu este prima ispravă a tânărului regizor Cristian Ban la Arad, dar față de „Ai mei erau super!” și „Orașul nostru” (nominalizat la UNITER) este… altceva. Un experiment. Dar cât de interactiv, cât de provocator și cât de îndrăzneț este spectacolul cu Carmen Vlaga Bogdan, Iulia Dinu, Robert Pavicsits și Andrei Elek în rolurile principale? Și cât de bine ne-am cunoscut – actorii și publicul – după această experiență teatrală?

A pornit extrem de distractiv și la început părea chiar o improvizație. Din start, decorul minimal sugera un joc interactiv, cei patru actori urcându-se pe podiumuri, iar în spatele lor luminau intens, în culori diferite, niște buline imense, care mai târziu se transformau în ecrane. Spectatorii au primit niște dispozitive, au fost instruiți cum să le pornească și să apese – la semnalele actorilor –  tasta 1 pentru „DA” și tasta 2 pentru „NU”. Ca dispozitivele să nu se piardă, să nu se fure (căci se fură căcălău în România, a confirmat asta și sondajul) sau să nu se deterioreze („sunt foarte, foarte scumpe”… „2000 de euro, cum ar veni”), cei din public au fost nevoiți să ofere în schimbul lor, până la finalul spectacolului, câte un obiect personal, fie de valoare bănească, fie sentimentală. Portofele sau telefoane mobile nu prea s-au dat în schimb, semn că încrederea arădenilor e limitată până și la teatru, în ciuda faptului că recuzitiera teatrului, doamna Florica Valea, a jurat pe Biblie, chiar în fața publicului, că va avea o maximă grijă de ele. S-au strâns ochelari de soare, rujuri, șervețele, chestii de-astea.

Întregul show s-a bazat astfel pe întrebări și răspunsuri, un fel de sondaj de opinie anonimă, cu mici interludii de destăinuiri sau dialoguri spontane între actori sau direct cu publicul. Doar că dialogurile nu au fost chiar spontane și nici „confesiunile” nu păreau 100% veridice. Poate nici răspunsurile arădenilor, contorizate în cifre, nu au reprezentat în întregime realitatea. Era un joc pendular al sincerității și al s(t)imulării, un experiment psihologic în masă și o încercare de a testa consecințele, de a împinge puțin (nu foarte mult) limitele. Actorii au dat de înțeles că întregul decurs al spectacolului e în mâna publicului, totul se decide prin „DA” și „NU”, prin 1 și 2. Și este posibil că s-a abuzat de această putere subită. La fel de posibil e și faptul că totul a fost prevăzut.

Cei patru actori s-au prezentat cu numele proprii, sugerând că se oferă pe sine, poate în premieră în istoria teatrului arădean. Dar a fost așa? Publicul a avut de-a face cu patru personalități diferite pe scenă, patru actori adunați laolaltă doar de dragul acestei oportunități, acestei provocări inedite inclusiv pentru ei, cu acest gând comun de a duce jocul până la bun sfârșit. Robert Pavicsits s-a prezentat ca un bărbat cuminte și cât se poate de stingherit (cu emoții, cum ar veni), Andrei Elek, la polul opus, un bărbat sigur pe sine, zburdalnic, dar nu întru totul sincer, Carmen Vlaga Bogdan – o femeie onestă și modestă, dar care în secret refuză să creadă că a trecut de prima tinerețe, iar tânăra Iulia Dinu (una dintre proaspetele angajate actrițe la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”), tot la polul opus, ne-a oferit imaginea unei femei extrem de sincere, încrezătoare în farmecele ei și gata să se dezbrace de inhibiții, dar în secret mult mai matură și tristă decât lasă la vedere.

Pentru câteva secunde, Pavicsits s-a încurcat în personaje. A jucat parcă rolul lăptarului din „Orașul nostru”. A uitat rolul… sau lipsa unui rol precis l-a împins, într-un moment de neatenție, într-o criză de identitate a actorului care stă față în față cu publicul. Și-a dat seama rapid și din acel punct s-a debarasat până și de rolul bărbatului cuminte și stingherit. De fapt, a fost un moment de cotitură pentru toți cei patru. Oricât de spontan și neregizat trebuia să pară totul, cei patru actori trebuiau să asigure rolul de showman… și jocul de „DA” sau „NU” tocmai a ajuns la cea mai palpitantă parte; partea fie inevitabilă, fie așteptată cu sufletul la gură: un fel de Adevăr sau Provocare pe teme intime, sexuale. Pentru public a fost la fel de ușor ca înainte (trebuia să apese pe 1 sau pe 2)… dar pentru actori?

„Să ne cunoaștem mai bine” a fost un test, dar… având în vedere natura anonimă a jocului, a fost oare unul cinstit?

Nu ar fi corect să intrăm în comparații, dar regizorul Cristian Ban se cam plagiază singur cu acest spectacol în ceea ce privește oscilațiile deliberate între bună dispoziție și tristețe, ceea ce ne cam aduce aminte de „Ai mei erau super!”, iar cu privire la caracteristica ludică a spectacolului, „Să ne cunoaștem mai bine” amintește puternic de spectacolul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, „Vorbește cu mine”, care s-a jucat la Arad anul trecut, la Festivalul de Teatru Nou (din distribuție fac parte tinerii actori Călin Stanciu Jr. și Amalia Huțan – pe jumătate arădeni, iar la scenariul colectiv a contribuit inclusiv actorul arădean Ioan Peter).

Cu toate astea, „Să ne cunoaștem mai bine” are farmecul său propriu și anume că, deși simbioza forțată dintre spontaneitate și regie se simte, cel care surprinde la urma urmei publicul… este chiar publicul. Iar misterul care rămâne în aer și după final este apăsător, de-a dreptul șocant: oare s-a răspuns sincer? Chiar s-au adunat în aceeași sală atâția oameni fericiți si atâția oameni atât de crunt de nefericiți… ?

Să ne cunoaștem mai bine

Regia: Cristian Ban
Scenografia: Cristina Milea
Light design: Lucian Moga
Video-proiecție: Adelin Ghionghioșan
Recuzita: Florica Valea
Distribuție: Carmen Vlaga Bogdan, Iulia Dinu, Robert Pavicsits, Andrei Elek
Premiera: 31 mai 2018, Sala Studio, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”