Nu se putea să lipsească tocmai el.
Chiar dacă cei de azi, tinerii care au organizat marți manifestația „inaugurării” stadionului UTA, habar n-au cine este, Nicu Ieran și-a regăsit și de această dată rolul de simbol al arădeanului implicat, ținând în genunchi panglica tricoloră care a fost tăiată cu această ocazie.

Pentru ei și pentru ceilalti care n-au avut curiozitatea și interesul să iasă marți seara în fața stadionului în construcție, mă simt obligat să-l prezint nițel pe Nicu, în fond, în cele aproape trei decenii de libertate, Nicu Ieran a fost prezent în toate marile acțiuni de protest arădean, iar dacă nu se găsea ceva pe moment, organiza el în nume personal câte unul.

Este revoluționar cu acte în regulă (și cu avantajele ce decurg de aici!), a apărut din anonimatul provincial atunci, în Decembrie 1989, mai șui așa, dar cu atât mai vocal si cu atât mai hotărât să taxeze derapajele politice de oriunde ar fi venit ele.

În ultima vreme s-a mai lăsat la fund, ce să-i faci, vârsta își spune și în cazul lui cuvântul sau, ceea ce este mai probabil, odată cu vârsta a realizat că în Arad nu prea ai în și de ce să te implici.

Pentru Nicu important este protestul, contează prea puțin pentru ce.

Nu face diferențieri prea abrupte, are doar câteva puncte de reper de la care nu se abate, este naționalist atât cât se poate pe aici, la câțiva kilometri de granița maghiară, hotărât însă să taxeze orice derapaj al puterii, altfel spus este din acest punct de vedere expresia funciară a spiritului civic, chiar dacă mai aiurea așa.

La început apropiat de FSN, apoi de opoziție – la vizita lui Iliescu în Arad a fost reținut amical de poliția de atunci, fiind tratat cum se cuvine, având în vedere că se știa de slăbiciunea lui pentru spiritul mai lichefiat așa –, era prezent la toate manifestările maghiare din oraș, marcând, așa cum îmi spunea zâmbind șugubăț pe sub mustața lui inerentă, să știe ungurii cine e șeful.

Dar nu era nimic agresiv în atitudinea sa, mai mult gălăgie și zgomot pentru spectacol, iar prin asta ataca fundamentele spiritului civic autentic: seriozitatea și responsabilitatea.

Comod și nepăsător din fire, arădeanul sesizează repede miștocăreala și neseriozitatea, încercând să se țină de o parte, să guste scandalul doar ca specator, fără să se implice.

Nu vrea sub nicio formă să fie confundat cu Nicu Ieran, chiar dacă din multe puncte de vedere ar putea fi de acord cu el, pe undeva îl și place atunci când se dă în stambă, însă n-ar vrea să fie considerat un neserios.
Sastisit de atâtea promisiuni și minciuni, își caută împlinirea altundeva, mai peste granițe, și nu în activismul public, ceva pe care el îl asociază cu a te da în stambă ca prostul.

De asta nici nu a venit să se solidarizeze cu ultrașii și cu fanii UTA-ei, în fond societatea, zice el înțelept, nu se poate reduce la o echipa de fotbal chiar dacă manifestanții au cerut plecarea lui Falcă de la primărie și nu numai.

Ei au voie și pot să ceară ce vor, în fond ultrașii din fotbal au rămas singura grupare organizată de manifestare a interesului public, chiar dacă doar într-un domeniu marginal – din ce în ce mai marginal – al vieții unei comunități.

Dar un cetățean serios și nu neapărat fan de fotbal nu se regăsește, nu-i așa, între scandările zgomotoase și nu neapărat civilizate ale unei galerii.

În afară de presă, prea puțini au venit marți să solidarizeze cu fanii UTA-ei, Seba Bulumac, cel care a trecut pe acolo și pe la Old Lady’s Pub, fiind un suporter cu vechi state de serviciu, devenit între timp, mai mult întâmplător decât foarte conștient, candidatul în care unii și-au pus nădejdea, însă alții i-au reperoșat faptul că a acceptat susținerea PSD la alegerile trecute.

Contează mai puțin, în fond elita arădeană, fie intelectual-culturală, fie de afaceri sau politică, atâta cât mai este, se manifestă mai ales pe Facebook, așa cum fac mai nou majoritatea participanților la viața publică.
Da, numai că sunt situații în care trebuie să treci la acțiune.

Chiar dacă nu ești de acord în toate cu cei cu care pornești, chiar dacă nu te simți ca făcând parte din „gașca” lor, binele comun implică nu de puține ori și renunțarea la plăcerile și comoditățile proprii în favoarea unei acțiuni comune.

Pentru că fără acțiune nu există schimbare.
Este un truism, un loc comun, dar cu atât mai adevărat. Dacă nu ieși din fața ecranului, fie de telefon, laptop sau televizor, și nu te implici, degeaba te revolți pe Facebook, degeaba porți discuții interminabile la o cafea sau la o bere, rămâi cu vorbele.

O comunitate în care spiritul civic e pe terminate sau nici măcar nu s-a născut, nu poate spera la mai bine. Fără controlul comunității, orice politician, de oriunde, ajunge la arbitrariu și autoritarism, transpunând în practică ideile sale fixe, oricât de aberante ar fi acelea.

Dacă comunitatea nu-și manifestă dezaprobarea, se mulțumeste cu rolul de de turmă care speră în venirea ciobanului cel bun cu dulăii de rigoare, trebuie să se mulțumească cu ce primeste.
Din ce în ce mai putin, în fond și la pisică îi dai de mâncare doar când miaună.

Închei prin a spune că n-am fost marți la stadion, nu pentru că n-aș fi vrut, ci pentru că nu am avut posibilitatea din rațiuni cât se poate de obiective. Cu toate acestea, consider „inaugurarea” fanilor UTA-ei o manifestare adevărată a spiritului civic, chiar o manifestare într-o formă specifică, cu umor, foarte potrivită spiritului arădean. Dar fără ceilalți, fără reprezentanții elitei culturale, a cercurilor de afaceri, chiar si a elitei politice autentice, nemaivorbind de oamenii activi ai urbei, astfel de manifestări se termină în gol.

Chiar dacă Nicu Ieran va ține tricolorul în continuare…