Nu cred că ne-a fost dat vreodată, în istoria Specialului, să scriem o atât de tragică și de înfiorătoare știre. Nici ca jurnalist cred că nu am scris o astfel de știre vreodată… Primul gând, când am auzit, a fost că nu se poate întâmpla așa ceva. Că e un zvon, că vorbește lumea, că cine știe ce… Asta am gândit până în momentul în care ne-a fost confirmată informația. Și de aceea, probabil, nu doresc să scriu această știre în modul strict și concret în care se redactează o asemenea informație.

Nu există durere mai mare pentru un părinte ca aceea cauzată de moartea propriului copil. Nu există! Și-atunci când îl știi aproape, destul de supravegheat, când știi că e în siguranță, că se joacă în curtea casei, lângă tine, că a mâncat, că a băut apă, că e vesel, dar… moare într-o clipă, durerea e incredibilă. Și, mai mult ca sigur, insuportabilă!

Sunt sigur că părinții unei fetițe de doar doi ani și patru luni, din Sintea Mare, se simt mult mai rău. Iar durerea nu e doar de nesuportat, e ceva ce nu se poate descrie, omenește vorbind.

Ieri seară, Sonia, fiica cea mare a unei familii tinere și bune din Sintea, se juca afară, în curtea casei. La un moment dat, fiind un copil mai agitat, voios sau fără astâmpăr (cum se spune la țară), s-a urcat pe un gard din incintă și, așa cum am reușit să aflăm, la coborâre i s-a agățat gluga sau bluza – nimeni nu știe exact încă – de un element al gardului… Nemișcată, inertă, fără suflare, spânzurată de elementul de gard… Așa au găsit-o părinții sau bunica – nici nu știm exact – după fracțiunea de timp cât a fost lăsată nesupravegheată.

Nici nu vrem să ne gândim ce e în sufletul acestor oameni, acum, când fiica lor e în capelă, direct de la joacă.

Fiți tari, oameni buni -familiei aflată acum în capelă ne adresăm!-, fiți tari ca să puteți avea grijă de sora Soniei, în vârstă de doar patru luni.

P.S. Fetița a fost dusă la Serviciul Județean de Medicină Legală și un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș cercetează modul în care s-a produs tragedia.