Fetiță de doi ani, salvată de medicii de la Spitalul Județean din Arad după două intervenții chirurgicale complicate
O fetiță de numai doi ani a trecut, în această lună, printr-o încercare extrem de dificilă, fiind la un pas de a-și pierde viața din cauza unei afecțiuni pulmonare grave. Datorită intervenției rapide și profesioniste a echipei medicale, micuța se află acum într-o stare bună și urmează să fie externată în zilele următoare, recuperându-se favorabil după două intervenții chirurgicale complexe.
Totul a început pe data de 8 decembrie, când părinții s-au prezentat de urgență cu fetița la Unitatea de Primire Urgențe, aceasta aflându-se într-o stare gravă, cu dificultăți respiratorii severe. Echipa medicală din cadrul UPU, coordonată de dr. Mariana Ghenov, împreună cu medicul de gardă al Secției Clinice Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, dr. Adrian Pavel, a efectuat rapid investigațiile medicale și imagistice necesare.
Diagnosticul a fost unul extrem de serios: insuficiență respiratorie acută și pneumonie complicată cu piotorax stâng. Această afecțiune presupune acumularea de puroi în cavitatea pleurală, afectând grav funcția plămânului stâng și punând viața pacientului în pericol. În astfel de situații, intervenția chirurgicală de urgență pentru drenaj pleural este vitală.
Fără a pierde timp prețios, echipa chirurgicală a intrat în sala de operație pentru a drena colecția purulentă și a elibera plămânul. Având în vedere starea critică a micuței, aceasta a necesitat, postoperator, îngrijire specializată în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă ATI1. Timp de două săptămâni, fetița a fost ventilată mecanic și a necesitat o a doua intervenție chirurgicală de drenaj pleural.
Evoluția a fost treptat favorabilă, iar luni, 29 decembrie, starea sa s-a îmbunătățit suficient pentru a permite transferul din terapie intensivă în Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică. Astăzi, micuța se simte mult mai bine și urmează să fie externată în curând, revenind acasă alături de familie.
Succesul acestui caz dificil se datorează efortului susținut și profesionalismului unei echipe medicale dedicate, din care au făcut parte:
Echipa chirurgicală și ATI:
Dr. Adrian Pavel – medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică
Dr. Maria Trăilescu – medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică
Dr. Sorin Șerbănuț – medic primar chirurgie pediatrică
Dr. Cristian Sabău – medic primar ATI
Dr. Ioana Mircu – medic specialist ATI
Dr. Eveline Ciorpac – medic specialist ATI
Asistente medicale instrumentare:
Roxana Ene
Monica Cselenyi
Larisa Șerban
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)