Primăria confirmă: O pasarelă va înlocui podul de pontoane de la Trei Insule. În schimb, niciun plan pentru podul galben rămas la Ștrandul Neptun
În urmă cu mai bine de un an se vehicula prin oraș că podul de pontoane de la Trei Insule, care se afla într-o stare mai mult decât șubredă, avea să fie înlocuit cu podul de pontoane care a rămas fără utilizare după ce a fost contruită pasarela peste Mureș, către Ștrandul Neptun. Tot în aceeași perioadă a mai apărut o ipoteză: Primăria Arad planifica să construiască o pasarelă peste Mureș, la Trei Insule, care să înlocuiască podul devenit un real pericol pentru oamenii care îl traversau.
Acum, după aproape un an, am contactat reprezentanții Primăriei Arad, căci am observat că podul galben de pontoane se află, în continuare, ancorat pe malul Mureșului, în fața terasei Ratio de pe Ștrandul Neptun, iar la Trei Insule, nici vorbă de înlocuirea vechiului pod.
Răspunsul ne-a venit prompt, confirmându-se faptul că se dorește în continuare construcția unei noi pasarele:
„Primăria Municipiului Arad intenţionează să construiască o pasarelă nouă care să lege cele două maluri ale Mureşului în dreptul zonei de agrement Trei Insule. Pâna la finele acestei luni va fi demarată procedura de atribuire a contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate. Propunerea de a dona podul de pontoane care făcea legătura cu ștrandul în zona centrală a orașului, s-a dovedit a nu fi viabilă”, ne-au informat reprezentanții Primăriei.
„Iar cu podul galben de pontoane de la Ratio ce se va întâmpla?”, am insistat.
„Deocamdată nu s-a stabilit ce se va face cu el”, a venit răspunsul.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)